Prieteni de „ocazie”

Nu cred că există cineva care să nu aibă prieteni de „ocazie”. Prietenii de ocazie sunt cei care te sună sau te caută doar când nu mai există în lista lor absolut nici un contact pe care să sune să invite la un eveniment sau cu cine sta de vorbă când nu vor să fie singuri cu gândurile lor. Că deh… până și X e bun, decât singur…

Mai sunt și alt tip de prieteni de ocazie. Aceia cu care ții legătura din inerție, nu pentru că ai avea foarte multe lucruri în comun, ci pentru că pur și simplu atunci când te sună se întâmplă să fii liber și accepți invitația lor. Sau după 10 invitații refuzate, pur și simplu nu mai poți refuza. Acești „prieteni” nu te vor invita niciodată nicăieri în weekend. Totul se întâmplă în timpul săptămânii, de parcă sunteți încă în liceu și weekendul este rezervat pentru familie și prieteni extrem de apropiați.

În limbajul oamenilor maturi, weekendul este acea parte din săptămână când nu trebuie să meargă la muncă, chit că este sâmbătă/duminică sau sunt alte 2 zile. Este perioada aceea când nu trebuie să dai raportul ce ai făcut în timpul programului, când nu ai obligații de nici un fel (exceptăm nunțile și alte astfel de evenimente care se pare ca au devenit în ultimul timp social obligatorii), când poți să arunci masca pe care o pui în fiecare zi dimineața și poți să te relaxezi. Logic este să te întâlnești cu prietenii de ocazie în timpul săptămânii, că doar e de muncă să păstrezi o astfel de relație, nu?

Totuși ar trebui să fim sinceri cu noi și să ne debarasăm de asemenea obiceiuri. Da, omul este o ființă socială și vrem să fim băgați în seamă. Vrem să fim interesanți pentru alții. Dar atunci când se știe de ambele părți că a fost ultima soluție și atmosfera este stânjenitoare, nu ar fi mai frumos din partea noastră să nu mai procedăm așa?

Mai bine am porni singuri la drum și vom vedea ce alte persoane și oportunități ne ies în cale. Tot ce este frumos se întâmplă pe nepusă masă – atunci când nu este nimic plănuit și controlat.

Este mai ușor să spui un nu decât un da, iar mai târziu de la acel da să iasă o bârfă de toată frumusețea și un regret că ți-ai irosit timpul și nu știi „cine te-a pus să îl/o chemi”.