Recunoștință vs. dragoste

Când trecem printr-o perioadă mai dificilă și nimeni dintre prietenii vechi sunt pe aceeași lungime de undă cu noi din diverse motive, ajungem să căutăm instinctiv pe cineva care să fie lângă noi. Care să ne împărtășească temerile și speranțele. Care să ne inspire aspirațiile și să ne susțină moral când avem nevoie. Ajungem să ne alipim de o persoană poate străină grupului din care facem parte.

Și ajungem să ținem la persoana respectivă. Să îi căutăm părerile, să îi dorim prezența mereu lângă noi. Ajungem să îi spunem că o iubim.

Dar oare ce este acel sentiment? Este chiar dragoste? Nu cumva este recunoștință că a fost lângă noi atunci când ne-a fost greu și că am avut măcar sentimentul că nu am fost singuri în încercarea pe care am avut-o?

Tina Turner zice că „what’s love but a second hand emotion”. Poate dragostea este supraestimată. Ce este dragostea de fapt? Sentimentul că ai face orice pentru persoana respectivă? Dar de ce să o faci să se simtă pusă pe un piedestal când ea nu îți oferă același sentiment?

Cred că nu există dragoste. Cred că sentimentul de dragoste este format din mai multe alte sentimente: respect, loialitate, recunoștință, atașament. Ele formează dragostea. Te țin aproape de acel cineva care este special în viața ta.

Dar ce oferi trebuie să și primești, nu? Avem nevoie de asta, oricât am susține că nu. Avem nevoie de reciprocitate. Nu suntem făcuți doar să dăm. Cu atât mai puțin nu suntem făcuți doar să primim.

Câți dintre noi se pot lăuda că oferă doar și nu așteaptă nimic în schimb? Să fim serioși! Mereu așteptăm câte ceva. Chiar și de la prieteni, nu numai de la iubiți. Depindem de ei. Oferim ca să primim ceva în schimb. Mai devreme sau mai târziu ne vom cere plata pentru ce am oferit.

Și atunci doar dragostea este second hand emotion? Nu cumva și recunoștință?