Puterea lui „te iubesc” arătat

Multe femei sunt disperate să obțină acele magice cuvinte de la partenerul lor, care fac ca toate lucrurile urâte să devină bune, rezolvă problemele conjugale și ca un făcut chiar și pe cele din afara intimității. Oare de ce? De ce să avem nevoie să ni se spună că suntem iubite? Oare chiar atât de mult avem nevoie de o confirmare a existenței și a utilității noastre în viața partenerului?

E foarte ușor să spui ceva. Cuvinte sunt cu miile. Pot fi combinate în asemenea feluri încât să aibă cele mai diverse sensuri. Să ți se spună un „te iubesc” e ca și cum mai pică o picătură de apă în Niagara. E normal. Da, e cu tine individul. Stă cu tine, e alături de tine și îți acceptă toate toanele și mofturile. Că de, știm doar că noi femeile avem toane. Și mofturi. Multe. Nenumărate chiar.

Citisem mai de mult pe undeva că adevăratul „te iubesc” stă în întrebări de genul „ai mâncat?”, „cum te mai simți? te mai doare stomacul?” ș.a.m.d. Cred că este adevărat. Grija pentru cel de lângă este cea care ne dă semnalul că suntem apreciate, dorite și de neînlocuit.

Da, e frumos să spui te iubesc. Dar este mai frumos să o arăți. Cred că ar trebui să ne ferim de bărbații care spun prea repede și prea ușor că ne iubesc. Cum ne spun nouă pot să spună și altor femei. Și doar nu vrem să intrăm pe făgașul competiției, nu? Chiar dacă sunt multe femei care se perindă prin viața bărbatului nostru, vrem să fim doar noi cele care primesc dovezi reale de dragoste. Acel „te iubesc” arătat care nu poate să fie înlocuit de un milion de „te iubesc” spuși. Și care nu trebuie urlat în piața publică, ci arătat elegant în momentele când chiar face diferența.

Există asemenea bărbați. Și ei trebuie apreciați la maxim pentru că altfel vor pleca. Și sentimentul că suntem iubite cu adevărat se va duce cu ei. Și vom rămâne cu cei care doar ne spun cuvinte dulci când totul e ok și fug când dau de o problemă.