Etichete

Toate femeile au nevoie să eticheteze ceva. Fie că este vorba de borcanul cu gem de anul trecut, fie că este o relație. Avem nevoie de asta. Ne-o cer piticii pe care îi hrănim și care trăiesc în creierul nostru. De asta cred că îi cam distrugem pe bărbați psihic când ne vine să discutăm despre relații. Pentru că ei nu au nevoie de etichete. Nu le vor și nu le trebuie. Le este de ajuns că suntem acolo, lângă ei.

Doar noi, femeile, complicăm lucrurile. Noi vrem să știm ce suntem pentru ei, ce simt pentru noi, unde merge relația, că nu ne ajunge să vedem câte fac ei pentru noi (atunci când au ceva sentimente pentru noi, bineînțeles). Pentru că avem instinctul de a ne face o familie a noastră, de a fi împreună cu cineva care să ne ofere siguranța pe care ne-o ofereau părinții noștri, cum ziceam în postarea anterioară.

Nu apăr masculii din zilele noastre, pentru că nici ei nu sunt mai zdraveni. Nu vor să se complice cu etichete. Că doar simplitatea este trăsătura cea mai de căpătâi a bărbatului. Dar din păcate ei sunt diametral opuși nouă. Ei nu ne zic chiar nimic despre relație, parcă dinadins, ca să ne pună pe jar. Să ne țină în suspans. Să ne țină în șah. Să ne hrănească imaginația și să o luăm razna. Poate mulți chiar nu se gândesc până acolo. Nu despică firu’-n patru.

Poate din cauza asta că suntem diferiți și reacționăm diferit au apărut etichete cum ar fi „friendzone”, „iubit”, „prieteni cu beneficii” ș.a.m.d. Cum ar fi să trăim în loc să etichetăm tot ce prindem? Ce s-ar întâmpla oare? Poate am fi fericiți, nu?

Dar oare cum ar fi dacă am vorbi deschis, fără frica de al pierde pe cel de lângă noi și de a îi spune clar ce ne dorim de la el. Să vedem totuși dacă și el este dispus să ne ofere ce ne dorim și ce avem nevoie. Ca să nu ne blestemăm după 10 ani de căsnicie și 2 copii că nu suntem compatibili și să ne dăm seama că am făcut o greșeală. Poate am fi fericiți, nu?

One thought on “Etichete

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: