Într-o miercuri

Vineri. 2 ore jumătate cu mașina și încă 5 ore cu trenul într-o țară străină pe care nu o cunoștea. Doar ca să îl vadă. Să fie alături de el. Să îi facă o surpriză.

Era în facultate, în perioada când faci lucruri impulsive, când te bucuri de orice supriză și nu vezi răutatea oamenilor. Când îți place îndrăgosteala și ai face orice nebunie pentru persoana pe care crezi că o vei iubi pentru totdeauna.

Greșise stația de autobuz și trebuise să se întoarcă pe jos 20 de minute într-un oraș pe care de abia îl știa. Ajunse la interfon și sunase. Nici un răspuns. Insistă și se auzi o voce foarte nervoasă: „Who’s there?”. Suprinsă de tonul vocii, tot ce putuse să spună a fost „Me”. Ușa se deschise. Urcă în fugă cele patru etaje. Când era la ultima scară îl văzu stând peste balustradă și uitându-se surprins la ea cum urcase.

„You’re here…”

„Yes!”, spuse ea foarte fericită că ajunsese la destinație și îi reușise planul.

„Now, let’s see how to get you back”

Ea zâmbi, nevenindu-i să creadă că deși avea o săptămână întreagă de vacanță urma să fie trimisă înapoi atât de repede. Amicii îi spuseseră să nu facă astfel de surprize, că poate îl găsește cu alta. Nu era cu alta. Era singur. Dar nu o dorea acolo.

Luni dimineața o urcă în primul tren înapoi spre universitate.

---

7 ani mai târziu.

Miercuri

Deși își promise să nu mai facă așa ceva pentru nimeni, dorința de a-l vedea, de a fi măcar o oră în prezența lui învinsese. Era foarte diferită pornirea. Nu era adolescentină. Era de femeie care râvnește un bărbat din toate punctele de vedere, nu doar carnal.

Îl sună din fața casei. Se asigurase cât de cât că urma să fie în oraș măcar.

Nu era acolo. Îi luă 20 de minute să vină. Cele mai lungi 20 de minute de care își putea aminti. Îl așteptă în parc, iar când el veni ea se îndreptă spre mașină și îi văzu fața zâmbitoare, că se bucura că o vede. Că și el dorise ca ea să fie acolo.

Avusese parte de cel mai frumos prânz din viața ei. Iar el fusese răvășitor…