Se poate eticheta dragostea?

Oamenii văd dragostea diferit. Este un adevăr. De exemplu, o prietenă îmi zicea la un moment dat cum băiatul ei îi oferă ei și soțului ei, dragoste. Îi sufocă cu dragoste. Dar ceea ce percepe ea ca dragoste este faptul că fiul ei îi oferă cele mai bune și mai scumpe lucruri atunci când sunt împreună.

Dar putem pune un preț pe dragoste?

Cred că oricine este îndrăgostit vrea să dea, să ofere celor pe care îi iubește ceva; și chiar asta face, mai mult sau mai puțin fizic. Gradul în care poate să o facă este dependent în mare măsură de posibilitățile financiare, bineînțeles.  Dorința de a oferi celui pe care îl iubești cele mai bune lucruri vine natural (poate instinctual?) pentru mulți dintre noi, dar această furnizare de lucruri materiale înseamnă dragoste? Sau, protejarea celui iubit înseamnă dragoste?

Oare cum se simt cuplurile mai în vârstă, cele care au trecut prin viață împreună timp de 20-30 de ani? Ce i-a ținut împreună atâția ani? Copiii? Un contract? Obișnuința? Sau… dragostea?

Am citit o știre mai demult că oamenii de știință germani (probabil că cei britanici și americani erau ocupați cu alte cercetări, mai de impact mondial decât sus-numiții nemți) consideră dragostea o boală mentală care dispare în mod natural după 3 ani. Dacă așa este, de ce sunt multe cupluri care rezistă, iar partenerii rămân îndrăgostiți unul de celălalt pentru perioade mai lungi, când este crezut științific că ar fi trebuit să se vindece de boala asta, „dragoste”, după 3 ani?

Nu ar trebui relațiile să fie bazate pe respect și încredere? Pe prietenie fără așteptări și mai apoi pe „dragoste”? Dragostea dispare natural (posibil doar la nația germană, dar dacă ei setează un precedent, ar trebui să fim cu toții foarte atenți), dar celelalte 3 (respectul, încrederea și prietenia) se pot pierde conștient și iremediabil.

Poate este mai ușor poate să iubești atunci când crești și te maturizezi alături de partener. Pentru că îi vezi și evoluția lui/ei. Vezi dacă mergeți în aceeași direcție.

Poate fi etichetată dragostea cumva? „îl/o iubesc pentru că face asta și ailaltă pentru mine?” sau „îl/o iubesc pentru că e bun/bună” (pare o glumă proastă asta totuși. Înseamnă că singurii demni de dragostea noastră, a muritorilor de rând, sunt cei care arată bine. Mie nu mi-ar plăcea ca bărbatul meu să fie prost ca noaptea, dar cu six pack ab.

Și aici ajung iar la concluzia că dragostea e formată dintr-un amalgam de sentimente. Pentru că nu o poți eticheta, nu o poți cataloga.

Cred că dragostea nu e doar ce oferă celălalt în mod fizic, dar și cum te face să te simți în prezența lui/ei fără să îți dea nimic.