Social

Despre comunicare

Este important să vorbim. Să ne spunem ideile, să ne spunem visurile, ce ne doare, ce ne bucură. Indiferent ce zic alții, sunt de părere că dacă împărtășești ce simți cu alte persoane vei beneficia de un interes din partea lor. Suntem obișnuiți să-i judecăm pe cei din jurul nostru, chiar dacă sunt străini, rude sau prieteni. Celor din urmă putem să le și spunem ce părere avem și să avem un răspuns din partea lor. Ne spun cum au gândit, logica pe care au avut-o atunci când au luat decizia pe care au luat-o și circumstanțele prin care au ajuns la situația în care sunt.

Ei bine, asta nu se întâmplă cu străinii. Și ne rămâne doar să tragem singuri concluzii și să ne imaginăm circumstanțele. Și facem asta prin prisma experienței de viață pe care o avem, educației, modului nostru propriu de gândire și așa mai departe. Și cred că de foarte multe ori greșim.

Gândiți-vă cum ne împrietenim cu alți oameni. Începem cu ce ne ocupă ziua: serviciul, familia, hobby-urile etc. Împărtășim ceva din ce suntem noi ca oameni pentru ca ei să ne împărtășească la rândul lor ceva din ce sunt ei ca oameni. Și vedem, dacă suntem pe aceeași lungime de undă ca să continuăm să ne apropriem și mai mult sau rămânem doar la stadiul de amici/colegi de muncă/parteneri de club.

Nu-i așa că aveți prieteni cu care puteți să vorbiți lucruri mai intime decât cu alții? Iar cu alții puteți să discutați doar de filme și muzică, pentru că asta vă leagă. Asta aveți în comun. 

Și acum vine partea interesantă. Toți (cercetători, traineri în cadrul corporațiilor și în afara lor, dar și oameni la un pahar de ceva) susțin sus și tare că este foarte important să comunici cu ceilalți. Să îți spui părerea, tocmai pentru ca să creezi acel mic spațiu în gardul care te înconjoară și îi lasă pe cei de lângă tine să afle cum ești ca persoană și ce poziție ai față de problema în chestiune. Oamenii vor detalii. Le place să știe. Le place bârfa. Vor să afle chestii. Îi interesează viața altora. Dar se poate oare să primească prea multă informație? Să le ajungă? Să spună: „nici nu mai vreau să știu” atunci când povestea se complică, se îmbârligă sau pur și simplu se împute.

Auzim în filme replica deja celebră „you don’t need to know more”. Poate de asta? Că prea multă informație ne poate dăuna? Că nu putem să o asimilăm și nu putem să o înțelegem complet?

Dar reversul? Când noi oferim, dar nu primim înapoi informații de aceeași teapă de la cei cu care vorbim? Ați putea să spuneți cuiva mereu ce vă bucură și întristează și să nu vă zică nici o remarcă despre cum se simt ei? Eu personal nici nu aș mai încerca. Prin comunicare să stabilește o legătură, o conexiune cu persoana respectivă. Dar și aici, ca și în toate celelalte aspecte ale vieții trebuie să existe reciprocitate. Dăm și primim. Primim și dăm. Nu există cale de mijloc.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s