Respectul în cuvinte

La începutul relației ambii parteneri vorbesc frumos unul cu altul. Au grijă ce spun, să nu cumva să îl jignească pe celalalt. Însă pe măsură ce lucrurile avansează și se obișnuiesc din ce în ce mai mult cu celălalt, apar și „micile scăpări”. Un „prostule” ici, o „deșteapto” colo. Din păcate ce ambii parteneri nu își dau seama este că există un anumit mod de a li se vorbi care le face plăcere. Este chiar acela de început. Acela când spui exact ce simți și ce gândești, dar ai grijă ce cuvine folosești. Chiar dacă poate durează mai mult să spui totul direct, faptul că încerci să găsești cuvintele potrivite, arată respectul pe care îl porți partenerului.

Nu cred că există femeie sau bărbat care să fie încântată să i se vorbească fără considerație. De aici pleacă senzația că s-a obișnuit cu tine partenerul. Da, vrei să îți spună tot ce vrei, dar nu vrei să te trimită naibii în timp ce tu îl întrebi care crede că este decizia cea mai bună pe care poate să o ia. Degeaba spui că îți pare rău după ce iese porumbelul pe gură, cuvintele rănesc. Și faptele rănesc. Dar dacă de cuvinte nu avem grijă, cum putem să avem pretenția că vom fi mereu atenți la fapte?

Contează foarte mult cum vorbesc partenerii între ei. Pentru că asta vor auzi copiii. Ei sunt expuși și vor imita modelele de viață care le au la îndemână zi de zi. Părinții, bunicii, mătușile, unchii, chiar și vedetele. Poate părea clișeu, dar copiii sunt viitorul. Noi vom fi bătrânii de mâine care ne vom plânge de generațiile tinere, că nu au respect față de noi, că ne vorbesc urât, că ne bat deși le-am oferit tot și ne-am sacrificat pentru ei. Dar nu ne dăm seama că așa i-am crescut. Noi i-am învățat să se comporte așa. De la vorbit urât la comportament urât față de cei din jur nu este mult, din punctul meu de vedere. Degeaba le dăm peste gură când înjură, dacă mai apoi înjurăm cu ei de față. Trimitem un mesaj foarte confuz, iar copiii vor imita ce au văzut și ce au experimentat.

Ziceam mai devreme că unele modele sunt vedetele. Sau, mă rog, arta pe care o promovează ele. Sunt de acord cu melodiile care au versuri explicite. Nu avem dreptul să cenzurăm pe nimeni. Arta este artă, este ceva subiectiv pentru fiecare dintre noi. Dar când auzi la radio sau pe plajă la mare „hai rămâi cu mă-ta” și vezi copii care fredonează asta, rămâi puțin perplex. Pentru simplul motiv că la 10 ani, un copil nu ar trebui să asculte așa ceva, iar promovatul în locuri publice a astfel de melodii nu este OK. E ca și cum ai pune un B.U.G. Mafia necenzurat unde Tataee își bagă p*** în continuu în sus și-n jos și te aștepți ca băiatul tău să nu vorbească cu „’ai să-mi bag p***”.

Și așa ajungem de unde am plecat. De la relația dintre doi oameni. Unde respectul trebuie să pornească de la limbaj și să se continue în tot ceea ce fac împreună, unul pentru altul, pentru copii lor, pentru cei din jur. Nu putem să avem pretenția să ni se vorbească frumos dacă noi nu oferim asta. Nu putem să avem pretenția să fim respectați când în loc de „serios?” spunem „ești prost?”. Respectul față de noi întâi și mai apoi față de cei din jur pleacă din cum ne adresăm celor din jurul nostru.