Ladies only · Sex

Sexul oral

Până de curând credeam că sexul oral este foarte normal într-o relație. Dar se pare că nu. Au fost bărbați care mi-au spus că partenerele sunt reticente să facă asta. Iar la un moment dat, unul dintre ei mi-a zis că „nu poți să faci asta cu prietena ta. Că efectiv îți bagi p*** în gura ei. Asta faci cu o curvă”. Am rămas surprinsă pentru că nu cred că expresia aia urâtă spusă cu mult patos „băga-mi-aș p*** în gura ta” se referă la sex oral. Sexul oral ar trebui să fie ceva ce să ofere plăcere, nu să fie făcut de nervi sau să rănească.

Din punctul de vedere al unei femei, a face sex oral unui bărbat este un moment de putere pură și de control total. Poate unul dintre puținele pe care putem să le avem în fața bărbaților. Pe lângă asta nimic altceva nu se poate compara cu încrederea care trebuie să existe între parteneri. Încrederea în ea că nu îl va mușca, ci din contră îl va face să se simtă bine. Încrederea că el nu își va pierde controlul și nu o va răni. Cred că orice femeie ar trebui să experimenteze cum e să ai astfel de control asupra bărbatului lor. Dar pentru a face acest lucru, trebuie neapărat să nu fii egoistă. Să vrei să îl faci pe el să se simtă bine. Gratificarea întârziată poate fi exersată în dormitor. Dacă un bărbat este satisfăcut sexual, el va reacționa așa cum ne place nouă femeilor. Drăgăstos și atent. Adică exact ceea ce avem noi nevoie.

37609793296_34f896cb20_z.jpg

Dar acest lucru trebuie să fie reciproc. Nu se poate doar să oferim și să nu primim înapoi același tip de altruism, pentru că se vor ridica foarte multe frustrări. Iar dacă este frustrare în dormitor, este frustrare în tot ce facem, iar acest lucru nu aduce energie pozitivă în viața noastră.

Un gând despre „Sexul oral

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.