Overtime

Nu stau des peste program. Pentru că nu îmi place să îmi ofer timpul firmei cu atâta ușurință. Însă în cazul în care trebuie să stau este pentru ca să compensez beneficiile pe care le-am primit deja, i.e., a trebuit să plec mai repede și trebuie să recuperez acel timp.

Se întâmplă rar. De data asta, mai mulți colegi au stat peste program. Mi se părea chiar ușor aglomerat. Când l-am întrebat pe unul dintre ei de ce stă, a zis că are multe de terminat pentru că e singurul care face o anumită chestie. Și ceva din felul cum mi-a zis (poate tonul vocii, poate poziția corpului, poate cuvintele pe care le-a folosit) m-au făcut să mă gândesc că poate nu e adevărat. Că poate nu vrea să meargă acasă devreme, la soție și copil, că are nevoie de o pauză.

Oare de asta încep bărbații să nu mai vină acasă? Sau să întârzie? Posibil, nu? Nimănui nu îi place să fie cicălit sau să aibă reproșuri de la soție/parteneră că i-a făcut, că i-a dres, că unde a fost și cu cine. Eu am nevoie de timpul meu între socializat cu colegi și ajuns înapoi acasă. E timp de gândire. De plimbat, câteodată fără noimă.

Poate de asta se întâmplă, în filme destul de des ce e drept, relații între șef și secretară. Pentru că au un scop comun. Inițial este binele firmei și să iasă cu fața curată din fel de fel de situații sau raportări stresante, ca mai apoi scopul comun este să se simtă doriți, să se simtă bine, fără reproșuri. Așa cum era în tinerețe, când totul era mai simplu și mai ușor.

…Oare?

Oare viața era mai frumoasă când eram mici și visam să fim mari? Sau e mai frumoasă acum, când suntem mari și avem libertățile la care doar speram cu câțiva ani în urmă?