Despre vorbe

Ele rănesc. Și ce e cel mai ciudat este că ne permitem mult mai ușor să rănim prin vorbe pe cei apropiați pentru că ei sunt alături de noi și le putem arăta o parte a noastră pe care nu vrem să o arătăm societății. Și credem că ei vor fi alături de noi mereu, indiferent de ce le spunem. Avem încredere totală că ei ne înțeleg complet, chiar dacă le vorbim urât câteodată și vor fi în „colțul nostru”, ca la box, indiferent de situație sau dacă vorbele sunt spuse la nervi sau în momentele de tandrețe.

Însă adevărul este că exact de acei oameni avem nevoie. De cei pe care îi vrem alături trebuie să avem cel mai mult grijă. Pentru că dacă au ajuns atât de departe, au pătruns atât de adânc în sufletul nostru încât să le arătăm ce nu putem etala în societate, înseamnă că sunt cu adevărat niște oameni speciali. Merită protecție de răutatea de care fiecare suntem în stare să o producem.

Ne sunt alături și pentru asta, chiar dacă nu cer nimic în schimb, au dreptul la cea mai bună purtare pe care o putem arăta, de cele mai frumoase vorbe pe care le putem spune, de cele mai luminoase sentimente de care suntem în stare.

Vorbele rănesc. Măcar pe cei pe care îi iubim și îi apreciem să nu îi rănim. Și, de ce nu?, să exersăm asta și cu cei care care ne influențează mai puțin viața. Să vedem ce diferență va fi în răspunsul lor vizavi de comportamentul nostru.