Prin poștă

Mereu a trebuit să trimit felicitări de Crăciun. Când eram mică, trebuia să le scriu și mi se părea o corvoadă să trimit câteva zeci, iar mai apoi când am crescut a început să îmi facă plăcere să trimit, dar numărul lor a scăzut foarte mult. Bineînțeles că și așteptam cu nerăbdare poștașul, poate poate primeam și eu una înapoi.

Mi se pare un gest atât de frumos – să trimiți o felicitare! Atât de personal. Vezi scrisul de mână al expeditorului, nu doar litere tipărite, și știi că și-a făcut timp pentru a scrie și pentru a trimite felicitarea și te face să te simți bine.

În ziua de azi când poți trimite din câteva click-uri o felicitare electronică, fără a depune un efort prea mare, să scrii o felicitare este pur și simplu… terapeutic.

Singura provocare este cumpăratul timbrelor, dar o dată pe an cred că putem să dăm o fugă la poștă. Oare statul la coadă este principalul motiv pentru care oamenii nu mai trimit felicitări prin poștă? Sau comoditatea care a atins noi limite, o dată cu simplificarea vieții?

Mi-ar plăcea să primesc mai multe felicitări de Crăciun. Chiar și așteptate (să dau adresa prietenilor cu exact acest scop: de a îmi trimite felicitări).