Despre părinți

A trebuit să merg în ajun de Crăciun la cimitir. Fiii mergeau la mormântul tatălui recent decedat. Primul Crăciun fără el…

Erau două bătrânele la un mormânt, iar una dintre ele se apleca să ia ceva de jos, moment în care a zis „doar bătrân să nu fii”. M-a impresionat acest lucru foarte tare și mi-a rămas vocea ei în minte, așa cum era… ușor stinsă și în bătaia vântului care se pornise brusc. Poate a fost tonul vocii, poate a fost vremea cam anostă, poate a fost scopul cu care mergeam la cimitir.

Sentimentele au fost de-a valma înauntrul meu. Dar ce m-am întrebat a fost doar „a fost apreciat la adevărata lui valoare acest tată? A trăit destul pentru ca fiii lui să își dea seama ce om au avut lângă ei?”

E foarte ușor pentru părinți să vrea să își retrăiască viața prin copiii lor. Tentația este foarte mare. Dar nu mai bine ar trebui să îi învățăm respectul și aprecierea pentru tot ce primesc și pentru tot ce au. Și mai ales să îi ajutăm să trăiască viața pe care o vor ei?

Avem un singur set de părinți și deși nu îi alegem noi, trebuie să le arătăm respectul cuvenit pentru că nu știm dacă fiind puși în locul lor, nu cumva și noi am fi luat aceleași decizii pe care le-au luat ei. Și mai ales nu știm când își vor fi terminat rostul lor (cum zice Hrușcă) și vor pleca de lângă noi.