În ultimul timp am tot observat cum oamenii scot la iveală foarte des acel Mr. Hyde pe care îl au înăuntrul lor. Nu sunt încă foarte convinsă dacă Mr. Hyde este doar o reacție la ce se întamplă în jur, umbra instinctului de supraviețuire, sau chiar este prezent în mod real și destul de tangibil în noi toți.
Aș vrea să cred că noi toți suntem buni și că nu facem rău intenționat doar pentru că ne place. Dar atunci de unde vin atâtea răutăți? Instinctul de supraviețuire nu ar trebui să fie chiar așa de drastic în situații care nu ne pun viața în primejdie, nu?
Este ciudat cum percepem lucrurile și ne simțim atacați din cele mai mici remarci sau cele mai vagi gesturi. Nu multe dintre ele ne pun în pericol integritatea fizică, ceea ce cred că era important când prioritățile erau mâncarea, reproducerea și un culcuș sigur. Și atunci de ce ne comportăm urât cu oamenii din jurul nostru?
Se poate oare să nu fim atât de sociabili pe cât vrem să credem și de fapt preferăm grupurile restrânse celor exagerat de mari? În grupurile noastre ar intra astfel foarte puține persoane, iar cei care reușesc să ne spargă bariera sunt supuși la multe teste până să fie declarați a fi de încredere.
Mi-ar plăcea să fiu invizibilă și doar să stau și să observ cum se comportă oamenii unii cu alții. Să văd dacă Jekyll triumfă sau dacă Hyde îl distruge…
Cine nu știe despre dr. Jekyll și Mr. Hyde, ar trebui să citească “Dr. Jekyll and Mr. Hyde” de R.L. Stevenson. Enjoy!
Everything has been written before. 
Leave a Reply