Timp pierdut sau timp câștigat?

Când ești copil ai atâta timp să faci ce vrei tu, încât nu realizezi ce privilegiu este acest lucru. Dar cum life’s interesting, ca să nu îi zicem bitch, toată independența pe care o visam când suntem mici și pe care ne-o doream cu ardoare rareori se materializează așa cum ne-o închipuiam atunci când creștem mari.

De ce? Păi avem niște nevoi primare care trebuiesc satisfăcute ca să putem trăi. La propriu. Trebuie să mâncăm, să dormim, să bem apă ș.a.m.d. Nu vrem să muncim pământul pentru a ne chinui, preferăm să luăm totul de-a gata de la magazin. Dar pentru asta avem nevoie de bani. Pentru a avea bani, trebuie să mergem la serviciu. Pentru a păstra serviciul trebuie să facem sacrificii. Ce sacrificăm? Ce credem că avem din plin și putem sacrifica fără să ne gândim prea mult?

Timpul.

Timpul pe care atunci când eram mici speram să îl folosim pentru noi. Practic ne vindem timpul vieții unor oameni străini cu încrederea că ei ne vor oferi acel ceva de care avem nevoie ca să fim fericiți și împliniți.

Iar acel ceva îl considerăm că sunt banii, deoarece ei ne ajută să ne luăm lucruri care ne fac să ne simțim într-un anumit fel, o mașină extravagantă de exemplu.

Înainte să fiu angajată la firma unde lucrez, s-a aranjat sala de mese. Unii angajați s-au oferit voluntari și au stat un weekend întreg să monteze niște mobilă care s-ar fi putut folosi mult mai bine, din punctul meu de vedere. Unul dintre colegi mi-a zis că la final a încercat un sentiment de împlinire și de motivare pentru că a primit o notă de la director prin care îi mulțumea că a ajutat la montatul mobilei. Și stau să mă gândesc așa: șefului i-a luat poate maxim o jumătate de oră să scrie de felicitări, pe când persoanelor implicate le-a luat 16 ore (cel puțin) din viața lor să monteze o mobilă pe care nu o folosește nimeni.

Și vă întreb modul foarte serios: ați face ceva în zadar, care nu e neapărat necesar, dar poate… poate… ar fi util cândva cuiva timp de 16 ore din viața voastră doar ca să vină un străin să vă mulțumească? Eu nu aș face. Aș vrea să fac ceva pentru mine. Sau dacă ar fi să fac ceva pentru altcineva să știu că ce am făcut este folosit în mod constant și aduce plus valoare.

Vedeți cât de ușor sacrificăm timpul nostru pe lucruri triviale? Vă mai aduceți aminte că atunci când erați copii vă luptați chiar și pentru dreptul de a sta treji după-amiaza, pentru ca să nu pierdeți nici o secundă din timpul de joacă care vă făcea fericiți?

Acum când sunteți adulți de ce irosiți timpul liber (adică momentele din afara timpului alocat câștigării existenței), deși conștientizați că este insuficient? De ce nu aduceți plus valoare persoanei voastre mai degrabă decât unor pereți?

Tot timpul pe care ni-l doream cu ardoare când eram mici e al nostru acum să dispunem de el cum ne place. Ar trebui să fie timp câștigat pentru noi, nu timp pierdut.