Odată cu succesul vin și criticile. Și știm noi cum sunt oamenii când e vorba de critici: ca niște arici.
Cred că oamenii care pot să suporte criticile și să le și ia în considerare sunt oameni maturi. Însă chiar și ei pot să ajungă la un punct în care să nu le mai suporte, nu?
Dar oare ce reprezintă succesul? Cum este un om de succes? Un om de afaceri care a reușit să facă avere din nimic doar din munca proprie sau un doctor care a reușit să salveze viața unei persoane adusă în condiție critică dintr-un incendiu?
Oare succesul se măsoară în câți oameni te felicită și te admiră că ai reușit, fără să fi ridicat un deget să te ajute? Sau se măsoară în câți oameni ai ajutat și îți mulțumesc că ai reușit unde ei singuri nu ar fi putut?
Ce am scris mai sus m-a făcut să mă gândesc la filmul Pay it Forward. Îl știți? E vorba de băiețelul acela care ajuta oameni cu niște lucruri pe care aceștia nu ar fi putut să le facă singuri. Putem considera că gestul lui a avut succes? (Da, este un film, o poveste, dar totuși…). Sau că sacrificiul lui a meritat?
Copiii nu văd succesul ca noi, adulții, nu? Ei se bucură când reușesc să meargă prima dată cu bicicleta fără roți ajutătoare. Se bucură când le iese așa cum vor, din prima încercare, figurina din plastilină pe care o modelau. Pentru ei fiecare lucru pe care l-au reușit este un succes. Iar ce nu le reușește, nu devine un eșec care îi frământă până la depresie, ci doar o amintire neplăcută.
Dar apoi cresc. Și ajung adulți și în loc să se bucure de fiecare chichiță pe care o fac, se simt rușinați. Că de, după atâția ani de experiență de viață ar fi trebuit să reușească să facă orice „din prima”.
Doar că nu e așa. Nu putem face orice din prima, indiferent de vârsta pe care o avem. Câteodată trebuie să ne chinuim, să avem răbdare, să distrugem tot ce am facut, ca mai apoi să o luăm de la capăt.
Știți ce zice DEX-ul ca înseamnă succes, ca primă variantă? Rezultat favorabil.
Deci până și faptul că am plecat târziu și totuși am prins autobuzul se poate contoriza drept succes.
Sau că am făcut o rețetă nouă și a ieșit din prima încercare.
De fapt în definiția succesului nu apare noțiunea de alți oameni. Alții nu influențează succesul nostru. Putem să considerăm că dacă e un rezultat favorabil pentru noi, e un succes.
Depinde de noi doar să îl recunoaștem ca succes.
Reprezintă succes să ai o soție superbă dacă în public trebuie să vă prefaceți că sunteți fericiți? Sau că trebuie să se prefacă satisfăcută în dormitor, când de fapt nu suportă atingerea ta?
Reprezintă un succes să ai un copil cu un IQ ridicat dacă are egoul mai mare decât universul și își bate joc de toți din jur, câteodată chiar și de tine? Mie personal nu îmi plac oamenii fără compasiune față de cei din jurul lor.
Închei cu un gând macabru care tocmai mi-a trecut prin minte: pentru un criminal plătit este un succes faptul că a reușit să își omoare ținta din prima încercare. Este un rezultat pozitiv pentru el și pentru cel care l-a plătit… :-)
Leave a Reply