Social

O altă zi în paradis

Pentru că plouă destul de des în ultimul timp și este relativ greu să asculți melodii care nu se asortează cu ploaia, am ascultat acum două zile I’ll be holding on. Nu prea merge cu o zi cu cer albastru turbat, nu? Dar întră bine când e o zi cu nor.

Ei bine, youtube mi-a sugerat și alte melodii, una dintre ele fiind Another Day in Paradise de Phil Collins.

Cred că e singura melodie care mă face să fiu cu adevarat recunoscătoare pentru ce am. Pentru că situația de care se vorbește în versurile cântecului este una reală. Am văzut-o și vai, de câte ori nu am și făcut-o cu copii sau cu persoane care îmi păreau ușor… periculoase? Sau cărora nu am considerat că „merită”, dacă pot să folosesc această expresie, să le dau bani.

Nu știu cum să descriu astfel încât să nu fac discriminare. Oricum am prejudecăți față de un anumit tip de persoane din țara noastră. Nu suport să mi se cerșească bani sau mâncare.

Îmi aduc aminte că odată eram cu mama când eram mică și o persoană (sincer nu îmi aduc aminte dacă era femeie sau băiat), a cerșit bani de pâine. Și bani nu aveam, dar pâine da. Și mama i-a dat și el/ea (?) a aruncat-o mai încolo în gunoi.

M-a supărat și m-a enervat gestul. Mai ales că nu aveam brutărie și pâine la discreție…

De fiecare dată când mi se cere de către femei care par în putere, mă gândesc nervoasă de ce nu se duc să muncească?

Pentru că suntem un popor religios și ne facem pomană, dăm cerșătorilor. Și astfel cerșătoria a ajuns un „job” destul de profitabil. Cum scrie în Biblie „cere și ți se va da”. Cred că e greu să te oprești când vezi că dacă ceri într-un anumit fel ți se și dă. Nu?

Dar să revin la „o altă zi în paradis”. Sunt într-adevăr oameni care nu au. Pur și simplu nu au. Sau nu mai au. Nu au o casă, datorită prejudecăților nu se pot angaja ușor și se chinuie să trăiască pe străzi sau în adăposturi. Oameni mai în vârstă care după o viață de muncă, nu au putut să păstreze ce au agonisit, fie din cauza guvernului sau din cauza copiilor deveniți prea lacomi într-un lume în care ne mâncăm unul pe celălalt.

De putut, se poate face o schimbare. Ați văzut The Pursue of Happyness? E o poveste impresionantă din punctul meu de vedere. Poate nu așa s-a întâmplat în realitate (mi se pare că era după o poveste reală), dar totuși arată cum se poate trece peste un anumit tip de dificultăți.

V-ați gândit cât sunteți de norocoși? Da, vedeți pe net tot felul de poze cum că să îți arăți recunoștința, să te bucuri de ce ai ș.a.m.d. Dar acum serios, v-ați gândit vreodată?

Și v-ați gândit să ajutați oamenii mai săraci? De unde știți cine are nevoie pe bune de ajutor și nu a făcut din cerșetorie un business?

În orașul meu, în centru, este o doamnă în vârstă care vinde flori. Zice că florile nu au preț, dar am auzit povești că dacă îi dai 1 leu, îți zice că nu le dă cu mai puțin de 5 lei. Eu mereu am dat 5 sau 10 lei pe buchețel. De ce? Pentru că nu cerșește. O fi bine? Oi fi învățând-o prost? Nu știu. Dar ea nu cerșește…

3027623462_4e979f23ab_z
Doamna cu florile. O fotografie mai veche a dânsei. Dar tot acolo este și în ziua de azi

Oare așa ar trebui să procedăm? Să îi încurajăm pe cei care fac ceva cât de mic și vând?

E un subiect foarte delicat mai ales că nu ai cum să te pui cu adevărat în locul acelor persoane…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.