Fostele iubiri

Este posibil oare să te îndrăgostești și să simți că persoana respectivă este sufletul tău pereche, dar timing-ul este foarte prost și din acest motiv nimic nu iese cum vrei tu? Așa mi-a descris o prietenă o fostă iubire a ei. Ea zice că fostă, eu sunt convinsă că „fostă” nu are ce căuta în propoziție.

Doar nu avem atâtea ”suflete pereche” în timpul vieții? Fiecare iubire e nouă, e unică, e ceea ce ne trebuie la momentul potrivit.

Uneori e bună, uneori e toxică; iar uneori vrem să rămânem lângă persoana respectivă chiar dacă parcă nu e totul așa cum ar trebui să fie și unele lucruri deranjează până chiar la limita suportabilului. Chiar simțim că ne-am potrivi dacă… dacă… dacă… dacă…

Dar fericirea noastră merită astfel de compromisuri?

Adevărul este că suntem experți în a găsi scuze și a ne minți pe noi înșine că l-am găsit pe „the one” și când plecăm într-un final de lângă el, ajunge să fie un etalon pentru următoarea iubire.

Adevărul este că tot ce trăim ne marchează, în bine sau în rău. Iar fostele iubiri ne-au crescut să fim cei de azi. Cei care suntem iubitori și grijulii cu persoana de lângă noi. Sau reticenți și reci, de frică să nu mai fim iar răniți ca odinioară.

Iubirile devin amintiri care se transformă în nostalgie pe măsură ce îmbătrânim. Ne vedem în trecut pe noi înșine și parcă ne pufnește râsul la gândul cum ne-am comportat. Și considerăm, bineînțeles!, că azi am reacționa altfel. Mai matur. Dar uităm că atunci nu aveam experiența acelor iubiri trecute. Nu am fi putut reacționa în alt fel la momentul respectiv.

Că doar copii știu să iubească curat, nu profund…

Articol inspirat de versurile lui Ștefan Hrușcă – Fostele iubiri. Totul este doar să ascultați.