Atunci și acum

Vi s-a întâmplat să vedeți în viața altor persoane (mai tinere) o situație similară cu ceva ce ați trăit când erați pe la acea vârstă? Vi s-a întâmplat să vă doriți să le spuneți să nu facă aceeași greșeală ca și voi?

Vi s-a întâmplat să încercați să dați un sfat, cu speranța să „prindă” deoarece nu venea din partea familiei respectivei persoane?

Mie da.

Adolescența este grea, deopotrivă pentru fete și pentru băieți. Atunci se formează caracterul. Iar ca femeie la 30+ de ani, văd cum se străduiesc adolescenții să își dea seama cum să răzbată în această lume.

Cunosc o fată cu 11 ani mai mică decât mine și am văzut-o cum încearcă să își găsească o identitate vizuală: încerca fel de fel de tipuri de farduri, de creioane, rujuri ș.a.m.d.

Pur și simplu, a trebuit să îi spun că în loc să dea 2 lei pe un creion de ochi, să mai mult și să se asigure că este de calitate. I-am spus să nu existe lene când vine vorba de demachiat înainte de somnicul de frumusețe pentru că peste noapte, chimicalele intră în ochi și numai bine nu o sa îi facă.

Întâmplarea face că drumurile noastre s-au cam despărțit. Am întâlnit-o în mall odată și mi-a zis că i-au rămas în minte sfaturile mele despre demachiat și că le aplică.

M-a bucurat asta.

Am luat o decizie acum ceva timp care mi-a adus bucurii, tristeți și învățături. Aveam nevoie de ceva, ceva care nu s-a realizat complet atunci când am vrut eu. Acum se pare că mă îndepărtez de viața pe care ar fi creat-o decizia respectivă.

Văd aceeași decizie la alt cuplu și aș vrea să le spun să se gândească mai bine, să nu se grăbească.

Chestia asta cu graba o văd clar la cei mai tineri decât mine, iar cei mai în vârstă decât mine mi-o reproșează. Cred că ține de generație. Exact cum zice Joe Cocker în N’oubliez Jamais (v-ați obișnuit deja să fac referire la versurile diferitelor melodii). Fiecare generație are acea încrâncenare împotriva sfaturilor generațiilor mai în vârstă.

Nici eu nu pot să înțeleg de ce câteodată cred că pot să fac lucrurile diferit de cum au fost făcute de alții. Pur și simplu, cred că sunt eu mai specială. Am încredere în gândirea mea care e mai șui decât a alora. Cred că știu eu mai bine. Și mă lovesc de unele situații în care se ajunge să mi se spună „I told you so”.

Și ajung și eu la vorba aia: unde se tot grăbesc toți? Nu mai bine ne delectăm cu „acum” și ne amintim de „atunci”, în loc să grăbim „acum” și să uităm să îl mai trăim pentru că stăm să ne amintim de „atunci”?