Viață și decizii

Nu știu cum am ajuns să ascult melodia asta, pentru că sincer nu îmi aduc aminte să fi fost foarte difuzată pe la radiouri (o fi fost și nu am fost eu pe fază), însă mesajul ei este atât de… real. Atât de brutal de real. Cred că am ascultat-o la momentul cel mai potrivit din viața mea.

Ați ascultat versurile? (Da, da. Eu sunt tipa care ascultă mereu mesajul melodiilor). Vă dați seama că așa suntem cu toții? Că ne trezim brusc „bătrâni” și ne dăm seama că ce am trăit, trăit rămâne, că nu putem schimba nimic, că nu avem șansa la o reluare a vieții, sau măcar a unui eveniment din viața noastră? Că tot ce am trăit, fiecare experiență a fost decisă de noi?

Și melodia asta m-a făcut să mă simt într-un anumit fel. Da, mă gândesc dacă deciziile pe care le iau sunt bune sau nu. Dar până la urmă deciziile pe care le iau îmi modelează viața, nu? Am ajuns aici, unde sunt datorită tuturor deciziilor pe care le-am luat de-a lungul vieții.

Aleg să fac ceva pentru mine care, în acel moment, cred eu că mă va face fericită. Iar dacă se dovedește că nu este așa, iau o altă decizie și trec în altă perioadă din viața mea, o perioadă diferită de ceea ce am trăit până acum.

Nu facem cu toții la fel? Nu cumva suntem cu toții în adâncul nostru egoiști? În sensul că vrem să fim fericiți și ne modelăm viața prin decizii care ne fac fericiți pe noi în primul rând, iar în al doilea rând nu rănesc pe cei din jur.

Nu vreau să vorbesc despre oamenii care trec peste cadavre, ca să zic așa, pentru a obține ceea ce vor. Pentru acei oameni nu pot să am respect.

Cred că trec printr-o perioadă de melancolie. O perioadă în care trebuie să iau decizii care îmi vor schimba viața destul de mult. Să încep o altă perioadă. Ceva nou, dar oare experiența a ceea ce am trăit va ajuta cumva?

Sincer, mi-e frică de necunoscut. Dar asta este parte din umanitate, nu? Să ai o curiozitate combinată cu reticență pentru tot ceea ce este nou.

Cred că vreau să îmi trăiesc viața într-un fel în care să mă bucur de tot ce trăiesc și să nu regret ceea ce am trăit. Oare nu asta este ceea ce contează?