Oamenii fericiți radiază

Ați văzut femei fericite în ultimul timp? Eu nu.

Ați văzut bărbați zâmbitori și care radiază voie bună în ultimul timp? Eu nu.

Parcă toți sunt plini de griji. Și nu doar în România. Parcă și afară. Sunt disperați să cumpere, să aibă… Strâng ca hârciogii fel de fel de prostioare, de nimicuri. De parcă viața este formată doar din astea.

Da, unele lucruri fac viața mai ușoară, mai comodă, ușurează îndeletnicirile casnice și ne îngăduie să avem mai mult timp pentru noi, însă atunci când avem timp, ce facem? Îl irosim. Nu? În loc să câștigăm valoare pentru noi, ne pierdem vremea la plimbare prin mall.

Dacă vă uitați în oglindă vedeți o persoană fericită? Vă vedeți frumos/frumoasă?

Sincer să vă zic, eu nu mă văd mereu frumoasă. Numai în anumite situații. Când sunt departe de mediul în care simt că nu e ok pentru mine.

A trecut ceva timp de atunci, dar la prima mea vizită în Japonia i-am întrebat pe unii oameni cu care am intrat în contact dacă sunt fericiți. Nu vă gândiți că am mers așa pe stradă și întrebam oamenii de nebună. Mă refer la persoane care mi-au fost gazde sau persoane care s-au învârtit cu mine prin oraș.

Mi-au rămas în minte două doamne.

Una dintre ele mi-a zis foarte deschis că nu. Când am întrebat-o de ce mi-a zis că îi murise fata cu ani în urmă. Dânsa avea în jur de 70-80 de ani, nu știu exact. A scos din poșetă o fotografie a fetei ei și a început să îmi zică cum era. Nu îmi aduc aminte ce a zis. Îmi aduc aminte doar sentimentul pe care tonul vocii ei mi l-a lăsat. O nostalgie combinată cu regret, cu dor și dragoste.

O altă doamnă la care am ținut foarte mult, deși nu am văzut-o atât de des, mi-a răspuns simplu cu un zâmbet pe față: „Da, sunt fericită!”. De parcă toată lumea era a ei. Și sincer să vă zic… radia. Radia fericire. Trei ani mai târziu când am văzut-o, mi-a răspuns la fel. Și m-a întrebat și ea pe mine, dar cumva nu am simțit fericire în mine și am mințit că da. Eram mai mulți la masă și nu am apucat să vorbim separat, dar sunt convinsă că și-a dat seama.

A murit acum 2 ani și mă doare că nu o să o mai văd. Dar o port în gând. A fost un suflet atât de blând și de frumos. Și chiar părea fericită și fără pic de răutate în ea.

Mi-a rămas de la ea o yukata cusută de mână de ea, niște portofele de pânză și gentuțe de pânză superbe, toate cusute de ea, și un lănțic pe care se leagănă fericit Mysterious Swinger (cum l-am numit eu). Îmi e foarte drag și îmi place să cred că e fericit, cum era și ea.

Sunteți fericiți? În ce constă fericirea voastră? Ce vă face să vă simțiți fericiți? Cum simțiți fericirea? Vedeți mulți oameni fericiți în jur? Sau sunteți prea preocupați de voi înșivă ca să mai vedeți altceva?

Azi o să închei cu un zâmbet (nu al meu), dar mă face mereu să zâmbesc. Sunt bucuroasă că am reușit să fac o astfel de fotografie.