Știți cum anumite melodii vă aduc aminte de anumite persoane? Niciodată nu e o singură melodie pentru mai multe persoane, deși pot fi mai multe melodii pentru aceeași persoană.
Ei bine, un album întreg îmi aduce aminte de cineva foarte special. Este vorba de Chet Baker, pentru cei care nu au răbdare sau interes să dea click pe link.
Nu mai există alt album sau altă melodie care să mă transpună așa de rapid într-o altă atmosferă, cum o face acesta. Este mult prea intim să scriu aici ce anume simt, dar mă face să mă simt extraordinar.
Vi-l recomand.
Am ajuns să citesc despre viața lui Chet Baker și se pare că a avut ceva probleme cu drogurile și băutura și nu a fost chiar apreciat în America în timpul vieții lui, ci mai degrabă în Europa.
La un moment dat și-a luat bătaie chiar nasol, zice Wiki, și a avut dinții sparți. Iar la ceva timp după ce și-i i-a făcut, a scos albumul de care ziceam mai sus. Dacă ascultați pronunția după ce știți povestea, vă dați seama că e ceva care nu e în regulă. Dar mi se pare cu atât mai special.
Am încercat să ascult și alte melodii scoase înainte de incidentul respectiv, dar parcă nu au același farmec. Nu m-au atins. Pronunța prea bine *râde*
Vă invit să ascultați, nu doar linia melodică, dar și versurile. Să vă bucurați de interpretare. Este pur și simplu extraordinar!
Leave a Reply