Vama Buzăului cu a ei Vale a Zimbrilor

A trecut ceva timp de când am fost acolo, e drept, dar a fost anul ăsta. Se pune, da? :-)

Mai demult am ajuns la Hunedoara pentru Sarmisegetuza Regia și Castelul Corvinilor, însă atunci nu am mai avut timp să ajung și la rezervația de zimbri de acolo. M-am bucurat mult când am auzit că sunt și la Vama Buzăului, pentru că îmi este mai ușor să ajung acolo decât în Hunedoara.

Drumul de la Reci până la Vama Buzăului trece prin Valea Mare, iar o parte din drum nu este asfaltat, este doar cu pietriș însă relativ bun (adică nu sunt multe gropi). Ai parte însă de peisaje foarte frumoase.

DSC01202.JPG

SONY DSC

Valea Zimbrilor este în Vama Buzăului și are o parte în care sunt ținute niște căprioare și cerbi. Mie mi s-au părut bolnavi, după cum arătau coarnele lor și cam plictisiți.

SONY DSC

Gardul are și câteva fire electrice, dar animalele vin aproape și nu le e frică de oameni. Unii vizitatori le dădeau pufuleți, din păcate.

Zimbrii erau mai departe de gard și destul de leneși. Nu am reușit să fac nici o fotografie chiar zdravănă și pe placul meu, dar poate data viitoare.

Mi-aș fi dorit să văd și eu zimbrii ăia făcând o tumbă ceva, dar ei doar stăteau… :-)

DSC01242.JPG

Există o potecă care înconjoară țarcul zimbrilor și sunt și niște leagăne și bănci pentru admirat peisajul (Buzăul pe o parte, zimbrii pe cealalată).

DSC01247.JPG

SONY DSC

SONY DSC

Ce a fost frumos a fost că sunt coșuri de gunoi folosite. Yay!

Prețul este de 10 lei și poate părea mult ca să vezi un țarc cu niște animale, însă când te gândești că animalele respective trebuie întreținute, parcă nu e chiar atât de mult.

La intrare e și un mic parc în care copii se pot juca, iar pentru că este în afara parcului, nu costă.

E de vizitat, clar!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: