Regrete

Cumva mi se pare un subiect potrivit pentru toamnă. Pentru o zi ploioasă și anevoioasă din punct de vedere emoțional.

Ați simțit vreodată sentimentul de regret profund? Pentru mine e ca o gheară care îți prinde sufletul și parcă pieptul nu se mai mărește să poată plămânii să ia aer.

E caracterizat și de durerea aia groaznică din gât când nu poți efectiv să plângi. Încerci, dar lacrimile nu vin.

Am citit undeva că morții primesc mai multe flori decât cei vii pentru că regretele sunt mai puternice decât recunoștința. Așa să fie, oare?

Dead people receive more flowers than the living ones because regret is stronger than gratitude – Anne Frank

Chiar nu suntem în stare să arătăm apreciere celor din jurul nostru?

Parcă e în firea noastră să nu ne dăm seama ce avem decât atunci când ducem lipsă de acel ceva. Sau de acel cineva care ne este alături constant.

Cred că e aproape de imposibil să nu faci un lucru în decursul vieții pe care mai târziu să îl regreți. Sau să te gândești cum ar fi dacă reacționai complet diferit.

Dar cum facem față regretelor? Mulți ar zice să „treci peste”. Dar chiar dacă treci peste, cred că rămâne în tine și te schimbă ca om. Nu credeți?

Cred că așa cum sentimentul de dragoste este ceva unic fiecărui individ, la cel este și regretul.

Ce simțiți fizic atunci când sufletul regretă ceva? Dar sufletește?