Final de octombrie

Vremea fusese caldă până mai deunăzi. Era o dimineață de toamnă întunecată. Luminile orașului erau încă aprinse, dar parcă nu făceau față întunericului.

Îi displăcea să se trezească dimineața devreme și să vadă că afara e încă întuneric, dar trebuia să meargă la serviciu.

Somnoroasă merse în bucătărie. Toată căldura corpului, încă pe jumătate adormit, se disipa cu fiecare pas pe care îl făcea.

Se uită puțin la aragaz și mai apoi la ceasul de pe frigider. Literele neon albastru arătau o oră pe care o considera groaznic de târzie. Își dorea să aibă timp de un ceai, dar nu mai avea timp să-l bea. Trebuia să se grăbească.

Deschise larg geamul și ieși pe jumătate afară cu brațele deschise de parcă ar fi vrut să îmbrățișeze natura. Nu era frig; din contră. Părea cald.

După ce se îmbrăcă și aranjă, plecă grăbită spre stația de autobuz.

Exact când ieși din casa scării, realiză ce fel de zi de toamnă o aștepta. Vântul bătea nebun frunzele de colo colo, iar norii erau cei care întunecau cerul.

Părul îi zbura în toate părțile și regreta că nu își luase căciulă să îi țină coafura cât de cât intactă.

Frigul îi pătrundea în carne, iar mâinile îi înghețară până să ajungă la stație. Se bucură că autobuzul veni la timp și se grăbi să se urce în el.

Dar trebuia să schimbe pe alt autobuz. Iar în stația următoare trebuia să aștepte cel puțin 10 minute.

Vântul îi bătea din spate și se simți ca într-un film de groază, când pe o vreme dificil de suportat se întâmplă lucruri urâte. Părul îi acoperi fața și cu greu mai putea vedea luminile străzii sau farurile mașinilor care treceau grăbite.

Era frig. Toamna își prezenta partea chinuită de ploi și vânt care urma să se transforme într-un alb imaculat în decurs de o lună.

Era final de octombrie.