Self-help books

Am observat că în ultimul timp au apărut pe piață multe cărți de tip self-help (în română ar fi „cărți de dezvoltare personală”, dar parcă exprimarea asta nu are același impact). Și mi-am pus întrebarea „oare ce scrie în ele?”. Nu mai știu cum am ajuns să citesc astfel de cărți, însă știu sigur că am auzit prima dată de acest termen când am citit „Jurnalul lui Bridget Jones” (o carte care promitea altceva la momentul când am văzut filmul și s-a dovedit a fi o dezamăgire totală). Cumva în „Jurnalul lui Bridget Jones” faptul că ea citea multe cărți self-help era ridiculizat la maxim. Chiar și ei îi era rușine că apela la ele.

Fiecare om are gânduri și sentimente deosebite de cei din jur. Cum spuneam într-un articol mai demult, fiecare dintre noi simțim mai multe tipuri de dragoste și le simțim într-un anumit fel. Chiar și experiențele prin care trecem le percepem diferit.

Sunt foarte curioasă cum simt oamenii din jurul meu, copii, femei și bărbați deopotrivă. Știți de ce? Pentru că 100% este diferit de cum simt eu. Unele sentimente sunt în mare la fel, dar sunt experimentate diferit.

Unele situații pot fi rezolvate în același mod, necontând ce educație ai, ce experiență de viață ai sau cum simți. Iar acest lucru îl numim „bun simț”. Așa trebuie făcut din punct de vedere moral.

Dar cei care nu au avut ghidarea corespunzătoare din partea părinților? Părinți pe care nu avem cum să îi blamăm pentru că ei trăind în alte vremuri au făcut și au reacționat după cum era social acceptabil atunci. Și mai mult de atât, după cum le dicta educația și îndrumarea primite de la părinții lor.

Și asta mă aduce la ideea că autorii acestor cărți de self-help sunt un fel de părinți surogat. Părinți care nu au știut (repet, nu îi blamez!) să-și ghideze copiii, sau i-au ghidat cum au știut ei mai bine, sunt într-un fel substituiți de astfel de cărți.

Ați citit vreodată asemenea cărți? V-a ajutat? Ați citit lucruri pe care le-ați aflat din experiența vieții și nu din familie?