Am observat că sunt foarte multe persoane care au o mică problemă cu egoul. Și eu am uneori. Recunosc. Nu atunci pe loc sau de față cu toată lumea, dar pe mine însămi nu mă mint. Și încerc să învăț din experiențe și să devin mai bună. Nu zic asta că mă cred eu superioară față de ceilalți. Nicidecum. Fiecare trăiește așa cum crede de cuviință.
Deși în mine trăiesc un Dr. Jekyll și un Mr. Hyde, încerc să nu-l încurajez prea tare pe Mr. Hyde. Voi nu faceți la fel?
Bineînțeles că gândurile mele și felul meu de a fi nu se aliniază mereu cu ale celor din jur. Uneori mă înțeleg extraordinar cu unii oameni, ca mai apoi să fim pe total alte lungimi de undă. Ceea ce e și normal. Așa e viața. Evoluăm, ne schimbăm și schimbăm mediul și oamenii cu alții care ne ajută în scopul pe care îl avem noi.
Revenind la subiect. Cred că e greu să transmiți corect ce simți sau gândești atunci când ții cu dinții de ego și nu ai puțină empatie și dorință să îl înțelegi pe cel de lângă tine. Iar relațiile umane se bazează pe comunicare eficientă. Comunicarea eficientă duce la înțelegerea celui de lângă tine. Ceea ce duce în continuare la lipsa neînțelegerilor. Și mai apoi la empatie, la compasiune și la sprijinul celui de lângă tine din punct de vedere moral, spiritual sau material.
Când ești înconjurat de oameni fericiți, nu ai cum să fii morocănos. Te vor trage în sus, pe norul lor de fericire.
Apropo… oamenii fericiți nu sunt egotiști. Mai mult decât atât: au abandonat egoul care îi trăgea în jos.
Leave a Reply