Trecând prin experiențe

Cum ar fi „să trecem prin experiențe și nu peste ele”? Am citit fraza asta într-o carte.

Nu m-am gândit niciodată la perspectiva asta. Din contră, când ziceam „să trecem peste” mă gândeam că deja experiența în sine a fost asimilată și am învățat lecția și în loc să mai consum energie pe ceva ce a trecut, să continui viața cu cicatricea sau pățania respectivă ca amintiri.

Bineînțeles că în funcție de momentul în care ne aflăm în viața noastră putem să fim mai mult sau mai puțin afectați de către respectivele situații prin care trecem.

Să fii subjugat de către fiecare situație prin care treci e cam viață irosită.

Pe de altă parte să nu te atingă nimic niciodată este extrema cealaltă și poate dovedești o minte mult prea rațională.

Cred că da, trebuie să învățăm din experiențele avute și asta putem să facem doar dacă le trecem prin filtrul nostru intern. Dar cum facem să nu exagerăm? Să luăm ce avem de învățat din fiecare lucru care ni se întâmplă, iar mai apoi să aplicăm ce am învățat?

Bănuiesc că dacă am învățat ce trebuia și accesăm constant acele cunoștințe, experiențele respective nu se vor întoarce, nu? Deseori ne lovim de aceleași lucruri și ajungem să ne gândim „la fel ca data trecută, doar că acum X, Y, Z sunt diferite.” Asta nu înseamnă oare că nu ne-am învățat minte? Că nu am învățat exact ce era esențial să știm?

De ce trebuie să știm anumite lucruri cred că depinde de moștenirea energetică pe care o avem. Fiecare dintre noi avem o viață care este unică. Pur și simplu unică. Nimeni nu a trăit, nu trăiește și nu va trăi ce trăiești tu sau eu. Pentru că fiecare dintre noi suntem modelați de educația pe care am primit-o, de cultura din care facem parte, de experiențele prin care am trecut (nu, nu am scris „peste care am trecut”, ci „prin care am trecut”).