Departe de casă

Eram în autobuz zilele trecute și șoferul (un domn mai în vârstă) vorbea la telefon cu cineva. Nu știu de ce am rămas cu impresia asta, dar cred că discuta cu un bărbat.

Și îi spunea că nu a mai fost acasă, în Timișoara, de 3 luni și că îi e greu. Că de Crăciun nu poate să se ducă acasă pentru că e de tură, însă la anul are multe zile de concediu pe care poate să și le ia și vrea să se ducă să stea mai mult. Că își vede copii și nepoții pe internet prin video-call, dar nu e la fel… Că are multe sporuri, dar dacă nu se poate obișnui până la urmă se va întoarce acasă.

Repeta la fiecare câteva fraze cum că „Nu lipsește nimic. Am de toate, dar nu-s acasă.”

Ce mi se pare ciudat este că nu a putut să găsească lucru în Timișoara, care este un oraș în care este destul de bine. Dar cine știe ce s-o fi întâmplat de a trebuit să plece…

Fiecare dintre noi face sacrificii pentru diverse lucruri: lucruri pe care le vrem sau lucruri de care avem nevoie. Însă cred că cei care sunt legați de un anumit loc pe care îl numesc „acasă” și trebuie să își câștige existența în altă parte simt sacrifiul la un nivel foarte profund.

Nu am cuvinte să vă zic câtă durere era în glasul domnului șofer.