De suflet

Pizza de duminică

Da, știu că este miercuri, însă toate zilele sunt potrivite pentru puțină laudă de sine, nu? 🙂

Am citit pe internet că nimeni nu-și postează eșecurile. Și poate că chiar așa și este. Mă rog… În afară de oamenii care se lamentează în mod special pentru ca cei din jur să îi compătimească.

Bun! Acestea fiind spuse, vreau să mă laud un pic.

Când eram mică, împreună cu mama, sora și nașa mea făceam pizza când era ziua de naștere a uneia dintre noi sau a nașului meu. Am crescut, lucrurile s-au schimbat și nu am mai făcut pizza în casă timp de câțiva ani buni. Cred că sunt 10 sau dacă nu, chiar 11 ani de atunci.

O discuție cu un prieten mi-a adus aminte de cum făceam pizza… Făceam aluatul sub supravegherea nașei, apoi puneam fel de fel de bunătăți pe deasupra. Invariabil, când o scoteam din cuptor ne pufnea râsul că aluatul era grosuț.

Dar chiar dacă nu ieșea ca la pizzerie, a fost un obicei frumos care mi-a plăcut enorm și timp de 4-5 ani la rând, de 5 ori pe an am tot făcut pizza în casă așa.

Atunci motivul era că ieșea mai multă și mai ieftină decât dacă am fi cumpărat-o.

Acum motivul a fost că am vrut să fac ceva natural și gustos cu mâna mea. În plus, mi-ar plăcea să reiau un astfel de obicei, chiar dacă nu e ziua nimănui.

Când eram mică nașa mea mă lăsa doar pe mine să fac aluatul. Și se pare că nu am uitat! Chiar dacă nu am scris rețeta undeva…

Am pus totul la ochi, așa cum se face când habar nu ai ce faci…

Aluatul a fost: făină de grâu 650 până când nu mi se mai lipea de mâini (pentru că internetul zice că cea 000 e albită cu clor și nu vrem din astea!), drojdie proaspătă (desfăcută cu lapte cald și o linguriță de zahăr din trestie), un ou, sare, puțin lapte și puțină apă călduță.

Pe deasupra am pus: sos de roșii făcut de mine, cheddar ras, prosciutto crudo (din ăla fără conservanți), pulpă de porc, cotlet de porc și ceafă de porc (toate feliate, toate fără conservanți din gama Salinate), porumb din borcan (fără conservanți, bineînțeles), măsline (ăstea sigur aveau ceva în ele…), din loc în loc puțină blue cheese pentru un gust mai special și felii de ciuperci (prăjite în prealabil în puțin în unt, cu sare).

După ce am scos-o din cuptor, am pus pe ea și parmezan.

Sosul de roșii a fost făcut cu roșii mici zemoase românești (că nu am găsit din ălea mari și zemoase): tăiate în jumătăți și puse în tigaie cu unt și sare până s-au înmuiat. Apoi le-am dat prin sită să scap de pielițe și am adăugat busuioc uscat, sare și piper până mi-a plăcut gustul.

A ieșit și destul de multă, pentru că am făcut la ochi aluatul și a crescut frumos de tot!

Știu că italienii nu pun sosuri pe pizza, însă mie îmi place cu sos. Am păstrat din cel de roșii și am fleoșcăit și unul de usturoi (usturoi ras mic, smântână 20%, puțin ulei și sare și niște iaurt de băut natur ca să nu fie prea gros).

Calorii? O grămadă. Însă am împărțit-o, așa că sunt safe!

A ieșit totul foarte delicios. Puteți să nu mă credeți, însă chiar a fost pe gustul meu! :-))

A durat totul cam 3 ore, de la făcut aluatul la scos din cuptor, cu crescut de aluat cu tot și făcut de sosuri cu tot.

Dar a fost atât de fain la final să pap ceva făcut de mine la ochi și să fie și pe gustul meu!

Ce tradiții / tabieturi aveți în bucătărie? 🙂

Scuze calitatea proastă a fotografiilor, însă eram prea entuziasmată să fac foto cum trebuie 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.