Parenting

Nu putem vorbi despre asta destul deoarece când devii părinte totul se schimbă: sunt alte lucruri care necesită atenția ta și mai mult de cât atât, răbdarea ta.

Nu cred că există copil pe lumea asta care să nu aibă traume din copilărie. Chit că a avut o situație familială bună și dragostea părinților sau banii nu au fost niciodată o problemă. Atunci când ieșim din cuibul care ne casă și ajungem în societate, intrăm în contact cu alți oameni și inevitabil apar și conflicte.

Cred că atunci când suntem copii și suntem puși în situații inconfortabile sau care ne provoacă sistemul de valori (încă incomplet dezvoltat), reacționăm instinctiv: fie prin lovituri, fie prin plâns instant. Copiii sunt destul de sinceri când le place sau nu un anumit lucru.

Ia gândiți-vă acum că părinții noștri au avut trăirile lor. Exact cum avem și noi. Datorită faptului că vremurile se schimbă destul de repede, experiențele lor sunt uneori extrem de diferite de ale noastre.

Aceste experiențe i-au modelat grosier, the fine tuning fiind făcut de cultura în care au crescut, de cărțile pe care le-au citit, de educația pe care au primit-o, cercurile în care s-au învârtit și, bineînțeles, de comportamentul părinților și al rudelor. Pentru că dacă ne gândim puțin, nici noi nu facem întotdeauna ce ni se spune. Facem o slabă imitație a ceea ce vedem la alții; imitație care mai târziu se modelează după caracterul nostru și ne devine lucrul nostru.

Ca părinți ne dorim să oferim copiilor noștri ceea ce noi nu am avut. De ce să facem asta? Asta înseamnă pur și simplu control asupra vieții lor. Le impunem ceea ce noi nu am avut, însă ei de asta au nevoie? Nu credeți că ar trebui să le oferim ceea ce au nevoie?

Tot ce facem pentru copii noștri gândindu-ne strict la experiențele noastre creează reacții emoționale vizibile sau nu, care ajung să modifice comportamentul și caracterul copiilor. Iar ei la rândul lor vor impune lucruri asemenătoare copiiilor lor și devine un bulgăre de zăpadă care se va sparge doar când cineva va schimba total abordarea. Suntem predispuși să spunem că astfel de oameni sunt neconvenționali, însă puțini dintre noi se gândesc la motivele acelor oameni și pe ce sunt întemeiate. De parcă ne e lene să înțelegem…

Libertate și sfaturi. Sprijin necondiționat. Dragoste. Un loc sigur. Cred că toți ne dorim aceste lucruri, fie de la familia noastră, fie de la familia pe care o întemeiăm cu cineva nou.

Până la urmă, cred că părinții trebuie să ofere îndrumare copiilor lor, nu să îi controleze. Pentru că copii nu le aparțin. Nu sunt obiecte. Sunt ființe capabile să ia decizii, uneori tranșante, șocante și în defavoarea relației cu părinții.

Topicul este deschis și vă aștept la discuții mature, unde nu înjosim pe nimeni pentru părerea pe ce o are, ci suntem deschiși să nu fim de acord cu ea.