Instinct

Haideți să discutăm puțin despre instincte.

În primul rând, mai știți de la religie de liberul arbitru? Că noi putem alege exact ce vom face și Dumnezeu nu o să interfereze cu deciziile noastre, dar el știe deja ce o să alegem? Ei bine, mereu m-am gândit că nu avem cu adevărat liber arbitru chiar din cauza acestei idei. Pentru că dacă Dumnezeu știe deja ce o să alegem, asta înseamnă că ne poate controla deciziile sau poate controla oportunitățile pe care le avem pentru a ajunge mai devreme sau mai târziu la deznodământul pe care îl aduc deciziile noastre.

O idee poate puțin… împotriva a ce ni se spune de biserică, însă nu de asta vreau sa vorbim, ci despre instincte.

Ați observat că uneori, tot ce sunteți, toată ființa voastră vă atrage atenția asupra unui lucru anume? De exemplu, trebuie să mergeți undeva, dar simțiți că ar fi mai bine să nu mergeți. Aveți o stare de neliniște, că ceva nu este bine, că nu ar trebui să plecați. Și totuși o faceți. Și ajunge să se întâmple ceva neplăcut.

În acele momente cred că se simte liberul arbitru cu adevărat. Când toată energia noastră ne avertizează că ceva e „putred”, dar alegem să ne îndreptăm spre lucrul acela fără să ținem cont de instinctele pe care le avem. Și ce straniu că nu tot timpul luăm în considerare ceea ce simțim, ca mai apoi să regretăm decizia luată.

Mai sunt și alte instincte, sau poate le putem numi reflexe născute din instincte înrădăcinate adânc în ființa noastră. Cum ar fi… când cineva ne întinde ceva, primul instinct/reflex este să întindem mâna să luăm ce ni se oferă.

Sau… și mai ciudat este acela când tragem ușa după noi să o închidem, însă suntem cu spatele la ea și vine cineva după noi, pe care nu l-am văzut și trage de clanță să iasă și el. Instinctiv strângem mâna în jurul clanței, ca și cum atunci când simțim rezistență nu vrem să dăm drumul atât de ușor.  Nu e straniu?

Tocmai ce ziceam zilele trecute de momentele când te uiți la cineva și știi că ești conectat cumva la acea persoană. Sau invers, pur și simplu nu suportăm o persoană nouă chiar dacă nu ne-a făcut absolut nimic. E tot instinctul care ne spune că ne va fi bine sau nu în prezența acelor persoane, nu?

Mai dificil e atunci când sentimenele sunt confuze și nu știi de care parte să fii. Asta înseamnă oare că viitorul nu e încă stabilit? Sau că noi lâncezim în a lua o decizie care să aibă un final clar?