Recenzii

Joker – recenzie

Acest articol conține spoilere!

Jokerul lui Joaquin Phoenix a fost așteptat și aclamat de toți. Când vezi că un film are o notă de 9.2 curând după premieră e clar că merită să fie văzut la cinema.

Și am ajuns și eu. 😁 Yaay!

I-am dat inițial 7, iar pe imdb un 8. Înainte să săriți și să spuneți că nu am dreptate, aduceți-vă aminte că este părerea mea. E personală și filtrată după ce îmi place mie și ce mă impresionează pe mine.

Soundtrack-ul? Foarte bun.

Jocul lui Joaquin Phoenix? Extraordinar, chiar genial! Schimbarea subtilă a expresiilor feței a fost absolut impresionată. Ca și actor, hats off!

Continuitatea scenelor? Bună.

Însă a lipsit o evoluție clară a personajului. Plecăm de la un tip care se îmbuibă cu pastile și e ușor ciudat, la un tip care nu mai ia pastile și e… Normal? Cum așa?

S-a zis clar că acest film explorează partea umană a personajului Joker care nu este în nici un fel legat de universul DC, de Wayne sau de Jokerul jucat de Heath Ledger.

Oki, dar dacă e plasat într-un univers paralel, pentru ce locația e tot Gotham? Și Wayne e tot Wayne? Putea să fie doar povestea unui alt nebun, ca mulți alții, căruia i-a ajuns societatea și începe să o „modeleze după idealurile lui”.

Nu pot să nu fac o paralelă cu Jokerul lui Heath Ledger, pentru că acel rol a fost scris și jucat impecabil. M-a terifiat până în adâncul oaselor.

Nu cred că se arată destulă dramă și nedreptate în viața lui care să îl facă să cadă de pe marginea subțire dintre nebunie și normalitate, pe care se plimba.

Pornim de la un personaj care pare doar ciudat în primă instanță, nicidecum nebun.

Apoi când ajunge la tipa de la Social Services nu înțelegem de ce trebuie să se vadă cu ea în fiecare săptămână și de ce trebuie să țină un jurnal… Deși se văd destul de des, el îi dă același caiet pe care îl tot poartă cu el tot filmul și fiind îndoit și tocit, ai crede că îl avea la el și săptămâna anterioară.

Ce mi-a plăcut foarte mult a fost fraza de care aș fi crezut că se vor lega mai multe: „I hope my death will make more cents than my life.”

Cere, foarte conștient, mai multe medicamente, iar răspunsul tipei de la Social Services e cel puțin șocant: are deja prescripții pentru 7 medicamente diferite. Zice că vrea doar să nu mai doară. Și rămânem cu întrebarea „ce să nu doară?!” pe buze. Sufletul? Corpul? Ce anume voia anesteziat?

Când ajutorul social este oprit și el întreabă de unde își va mai lua pastilele, scena s-a încheiat. Nu știm. În acea societate putredă nu conta că nebunii nu-și mai iau medicamentele.

Ok, acceptăm asta. Dar 7 medicamente luate împreună dau niște reacții. Nu? Noi nu le vedem. Cu greu ne dăm seama și că relația cu Sophie a fost doar în mintea lui. Și practic halucinațiile cu ea sunt singurele care ne dau de înțeles că au fost ceva repercusiuni atunci când s-a oprit din a lua medicamente.

Întâlnirea cu Wayne: nu suntem în universul Batman, da? Wayne nu e almighty and all good, însă prea puțin s-a insistat pe cât de „putred” a fost Wayne ca să merite moartea de la final.

Jokerul întreabă de câteva ori de ce oamenii nu sunt kind, dar nu știm ce ar fi fost kind din punctul lui de vedere. Nu vedem cât de putredă e societatea pentru el.

Cum de a ajuns să facă stand-up? Inițial am crezut că e un vis de al lui, ceva, dar nu. A fost pe bune. Cum să lași pe cineva complet nou să facă stand-up și nici măcar să nu ceri să vezi materialul înainte să îl trimiți pe scenă?

Șocant, cumva, e că deși e foarte clar în multe privințe și recunoaște că nu ar trebu să aibă pistol, nu înțelege de ce e o problemă că l-a dus într-un spital de copii. Și nici nu se apără destul ca să se simtă cu adevărat că e nedreptățit când e concediat. În orice lume, dacă faci asta ești concediat, nu? În afara faptului în care pistolul ar fi de jucărie, umplut cu apă. Aici nu era însă cazul.

Are robot telefonic, dar pentru ce îi trebuia? Și cu ce bani îl luase?

Discursul de final, înainte să îl execute pe Murray e mult prea lucid pentru personaj:

What do you get when you cross a mentally ill loner with a society that abandons him and treats him like trash? You get what you fuckin’ deserve!

Se consideră a mentally ill loner? Deci chiar el crede că e dezaxat? Cum de? Până acum nu ne știm ce crede despre el însuși. Știm că se crede amuzant, că crede că cei din jur sunt răutăcioși, că ține la mama lui, că vrea să își anestezieze simțurile cu pilule, că visează la duduia de pe hol și la un spectacol televozat unde el să fie starul și… Cam atât? De unde luciditatea asta?

Un copil abuzat, lovit la cap crește într-un bărbat cu probleme la mansardă. Unde e inteligența aia extraordinară a Jokerului pe care îl admirăm și disprețuim în același timp? Nu se vede.

Credeam că o să vedem cum normalitatea și bunătatea dintr-un om sunt suprimate de o societate putredă și ce iese la iveală va fi ceva de o răutate și cruzime greu de imaginat. Un om normal să fie dus la limita nebuniei. Eventual să mai calce și de cealaltă parte a ei în momentele de uitare de sine.

Ca scene mi-au plăcut mult când urca chinuit treptele pe înserat și mai apoi le-a coborât dansând, când mergea la show.

Machiajul a fost fain, deși nu avea gura deformată nici de cicatrici sau de altceva.

Din nou nu pot să mă abțin să nu fac o comparație cu Heath Ledger, din două puncte de vedere: jocul actorilor și scopul Jokerului.

Ca și joc, atât Joaquin Phoenix cât și Heath Ledger au jucat bine rolurile pe care l-au avut. Joaquin a avut de făcut un rol care s-a bazat foarte mult pe studiu de personaj și cumva (dacă vă uitați la ochii lui) mi s-a părut că nu era chiar prezent. A arătat emoțiile care trebuiau și a creat personajul pe care trebuia să îl creeze, însă mi s-a parut că era închis în el. Era într-un alt univers. Pe când Heath… Oh… Cred că dacă avea altul traseul în viața reală, Heath ar fi fost cu adevărat un Joker. S-a bucurat de rol… Ca și cum prezenta un personaj, dar în același timp își arăta culorile lui cele mai întunecate.

Iar din punct de vedere al Jokerului, Heath a avut un rol în care îl fleoșcăia pe Batman ca un pisic cu un ghem de sfoară: stânga – dreapta. Își găsise jucăria. Nu voia să piardă, dar nici să câștige. Voia doar să se joace.

Aici în schimb, nu mi-am dat seama ce urmărea. Poate o să aibă o a doua parte? Mai bine nu îl punea în Gotham.

M-am întins puțin, dar ca și concluzie: cred că per total e un film greu și acțiunea tărăgănează un pic, dar e de văzut, cu siguranță.

Sunt curioasă dacă va lua Oscarul…

Later edit: râsul a fost prea forțat.

Imaginea posterului e luată de pe imdb.com

%d blogeri au apreciat asta: