“Ne-am ajuns”

Un gând care mă sperie puțin e că o parte din timpul pe care l-am trăit se vede. Nu numai fizic, prin riduri și corp, dar și prin ce avem din punct de vedere material.

Se zice că timpul e bani. Parte din valoarea timpului vieții noastre se contorizează în salariu sau în câștiguri, nu? Iar cu el ne luăm determină cât a fost de valoros timpul pe care l-am schimbat pe bani.

Dă de gândit puțin. Cât de mult se merită să stai overtime la serviciu, uneori fără beneficii. 

Nu îmi place deloc expresia „s-a ajuns”. Nu înțeleg de unde vine combinația de cuvinte care să aibă înțelesul că acel cineva care „s-a ajuns” nu mai are griji din punct de vedere material și financiar.

„S-a ajuns” mai denotă și faptul că are comodități, nu? Că nu mai are griji în a-și procura necesitățile de bază (hrană, acoperișul de deasupra capului ș.a.m.d.) și are timp pentru lucruri mai profunde, de suflet, lucruri mai… altfel. Lucruri care îi sublinează unicitatea caracterului. 

Când am ajuns să credem că dacă vedem ceva material la cineva înseamnă că acea persoană este fericită? 

De ce nu spunem „s-a ajuns” dacă are curajul să călătorească în toată lumea; sau dacă foarte multe experiențe i-au modelat personalitatea și modul de a gândi?

Timpul vieții noastre are o valoare mai profundă decât o mașină fancy sau o pereche de adidași de firmă. 

Sunt oameni care inspiră respect prin energia pe care o degajă. Și sunt alții care nu au considerat că trebuie să aibă grijă de valoarea nevăzută a timpului vieții lor (aceea de care în popor se zice că „au îmbătrânit degeaba”).

E fain să ai lucruri care îți fac viața comodă și reduc zbuciumul. E și fain să știi când trebuie să te oprești din a da valoare unor lucruri materiale care se degradează și care se pot strica sau pierde orcând. 

Vă las cu o melodie care mă face să mă simt foarte bine. Enjoy!