Rutină, Tabieturi & Obiceiuri

Modul în care acționăm și reacționăm la ce se întâmplă în jurul nostru este de cele mai multe ori condiționat de ce anume am experimentat în viața noastră și de ce anume am fost învățați. Spre exemplu: am fost învățați ca atunci când tăiăm ceva să nu ținem lama spre noi, ca nu cumva să scape și să ne taie. Am preluat acest obicei fără să fim nevoiți să avem experiența de a ne tăia.

De ce să irosim timp și energie prin a experimenta ceva doar pentru a câștiga o informație, când putem învăța din experiența celor din jur? Mă refer strict la lucruri neplăcute, oki? De ce tot alegem să trăim ceva mai puțin plăcut? Doar pentru ca să „vedem cum e”? Ce scop lipsit de sens. Să ne creăm dureri sau drame, doar ca să „vedem cum e”…

choose

Am asimilat experiența SAU informația altcuiva. Deseori facem anumite lucruri pentru că așa ni se spune/impune de când suntem mici. Le facem atât de des încât devin obiceiuri, mai târziu tabieturi, iar apoi rutină. În mintea mea toate sunt separate. :-) Dar, despre astea, o să vorbim în alt articol.

Acest gând a dus la realizarea faptului că în acest fel se realizează evoluția. Ia să ne gândim puțin. Dacă toți ar trebui să o luăm total de la zero, nu ne-ar ajunge o viață de om să ajungem la confortul vieții pe care îl avem. Din contră. Ne-am chinui permanent să ne facem viața mai ușoară. Asta dacă am supraviețui primilor ani din viață, bineînțeles. Prin urmare ne bazăm pe inteligența colectivă, dacă pot să zic asta. Că sunt variații în funcție de cultură, zonă pe glob ș.a.m.d. este altceva.

Singura problemă, dacă pot să spun așa este faptul că pe lângă obiceiuri bune, ne sunt induse (uneori inconștient) și obiceiuri care nu sunt pentru noi, care nu ni se potrivesc, care ne trag înapoi.

Acest lucru nu este neapărat făcut cu rea voință. Așa cum ziceam, uneori sunt induse inconștient, alteori conștient deoarece persoana care ne învață crede că ne-ar face bine pentru că au funcționat pentru el!

Așa ajungem să avem unele obiceiuri pe care le târâm după noi. Unele obiceiuri rele. Cum scăpăm de ele? Există deja ideea de a înlocui un obicei cu altul (fumatul cu mestecatul gumei, spre exemplu). Însă am găsit un videoclip care arată altă metodă. Mai grea, care să nu aibă efecte.

E puțin mai lunguț, dar merită fiecare secundă. Mie mi-a plăcut enorm.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: