Educația de sine

Educația este ca o ceapă. Cu multe straturi, pe care atunci când începi să le dai la o parte te apucă plânsul. Dar nu toate straturile ne fac să lăcrimăm de tristețe, nu-i așa? :-)

Cum ne transformăm din bucățele de om într-un om întreg? Cine ne arată cum să ne comportăm? Părinții, ziceți? Prietenii? Rudele? Colegii?

Nu cred. Prima persoană care ne educă suntem… noi. Miezul nostru e pur și e învelit de un exterior dur, iar noi înșine suntem cei care luăm ciocănelul și aplicăm prima lovitură în acel înveliș. Doar că lovitura e inițial aplicată din interior….

Când suntem mici, nu înțelegem mersul lucrurilor sau sensul lor, dar ce întâmplă când vedem că dacă facem X, va rezulta Y? Ce rezultă atunci când facem ceva și are efectul scontat sau poate chiar mai mult decât atât? Rezultă repetiție. De ce? Simplu: adaptarea la mediul și stimulii înconjurători funcționează :-) yay!

Ca și copii ne uităm foarte mult la ce e în jurul nostru. Q funcționează la alții? Super! Imităm și experimentăm ca să vedem dacă Q funcționează și la noi. Merge? Excelent! Continuăm așa!

Poate am văzut la alții sau poate am experimentat pe propria piele, dar ce facem când suntem copii este primul nivel de educație pe care îl primim. Suntem mult prea mici, din păcate, să ne dăm seama cât de important este acel prim nivel. Mai târziu este totul prea bine înrădăcinat ca să putem schimba cu ușurință.

Părinții (teoretic, cel puțin) știu acest lucru și ne îndrumă ușor-ușor spre o cale pe care ei consideră că ni se potrivește. Asta nu înseamnă că e și adevărat. E doar ceea ce ei văd prin prisma educației proprii și a educației primite din exterior.

Al doilea nivel de educație este exterioară și este clar familia, bineînțeles unde este cazul. Știu că sună dur, dar sunt și foarte mulți copii abandonați în orfelinate sau lăsați în grija bunicilor; iar aceștia au o mentalitate diferită pentru că educația lor a avut loc în vremuri foarte diferite de prezentul în continuă schimbare și evoluție. Familia ne va cizela dinspre exterior, lovind încet sau tare în învelișul pe care îl avem.

Dacă nu avem educație exterioară potrivită (iar aici încă mă refer la nivelul al doilea, adica educația care vine din familie), vom încerca să răzbim prin viață imitând în primă instanță pe cei din jur care au un anume efect asupra noastră. Poate ne place cum arată o colegă de clasă din liceu și îi imităm stilul sau poate un coleg de serviciu are un tic nervos foarte amuzant pe care îl preluăm, făcându-l al nostru. Sau poate vedem într-o revistă ceva care aduce cu ideea pe care ne-am creat-o înăuntrul nostru despre familie/ căsătorie/ sex/ dragoste ș.a.m.d. și spre care tânjim. Și astfel hrănim ceea ce am sedimentat în interior prin imitație sau prin educație de sine.

Educația interioară vine din cum suntem noi în interiorul nostru. Din eul nostru cel mai pur. Se spune că ce ne atrage e legat de scopul nostru în această viață. Ei bine, that’s it! Credeți că sunteți indeciși? Ha! Educația interioară e dovada că nu. Toate lucrurile care ne plac sunt decizii proprii. Ele vin din educația noastră interioară, din imitarea și experimentarea a ceea ce am văzut în jur.

Următorul strat al educației nu e școala, ci sunt prietenii. Mai apoi vine școala, colegi de la cursuri din afara școlii, de la voluntariate, colegi de serviciu, rudele prin alianță ș.a.m.d.

Credem că suntem produsul societății. Suntem, dar nu în totalitate pentru că noi suntem produsul nostru. Ceea ce sădim în noi, apare la exterior. Din păcate însă, nu putem controla cum suntem percepuți. Toți filtrează prin educația lor internă și dacă ce prezentăm celor din jur nu se aliniează cu lista lor de bifat, well… tough luck. :-)

Ah, încă o chestie: