Pro și contra critică

— Poţi critica la altul defectele tale, fiindcă pe acelea le cunoşti mai bine. —

Nicolae Iorga

E atât de ușor să criticăm! Puf! Și am rănit pe cineva. Sau… Pam-pam! Și am făcut pe cineva foarte fericit!

Putem considera că fundamental există doar două tipuri de critici: critica bună și cea rea.

Probabil că e normal să vedem critica bună ca pe ceva constructiv, nu? Toate tipurile de critici sunt constructive, cred eu. Doar că unele nu ne prind în cel mai bun moment. Sau se mai întâmplă să fie spuse cu un anume ton care ne face să fim arici instant. Alteori, pur si simplu nu am ajuns la punctul în care sa putem să asimilăm critica în mod obiectiv.

Să fim serioși. Nu toate criticile ne „ating”. Corect? Sunt unele persoane care pot să ne zică orice că nu le luăm în seamă. Pe când alte persoane sunt etalonul după care ne trăim viața.

Cum criticăm? Cel mai la îndemână și sincer răspuns este: cu ușurință. Dacă cineva face ceva, nu ne interesăm cât de greu i-a fost, ci cum a făcut acel lucru. Apoi începem ușor ușor cu sfaturile. Pentru că vedem din afară totul ne e ușor să comentăm, nu? M-am întrebat mereu de ce nu se poate să primim felicitări sincere și atât.

Să vorbim puțin despre critica bună. Ce instrumente avem la îndemână? Păi cele pe care le putem accesa imediat sunt… complimentele :-) Sunt critici bune, nu? Ele încurajează, ridică stima de sine și încrederea persoanei respective; ajută procesul de evoluție.

Ah! Și o să mă întrebați „dar complimentele unor lucruri care nu se pot schimba? De exemplu: ce ochi frumoși ai! Sau ce picioare lungi!” Hehe, culoarea ochilor? Lentile toată ziua, noaptea îi avem închiși că dormim și nu trebuie nimeni să știe ce culoare adevărată au ochii noștri. Pentru restul, e practic critica noastră bună adusă naturii că a făcut ceva pe placul nostru :-)

Poate e puțin dusă la extrem afirmația, dar cumva așa e. E tot o concluzie după o analiză făcută exclusiv din punctul nostru de vedere.

Ah, dar să nu credeți că asta înseamnă că nu trebuie să facem complimente. Nu, vai! Așa cum zis, ele ajută. Mai ales cele sincere, zise pe bune.

Celelalte tipuri de critici pot fi rele, din punctul meu de vedere, atunci când sunt spuse cu un patos dur, menit de a răni. Sau când scopul este de a vedea cât poate duce persoana respctivă până cedează. Ăstea sunt la extrema cealaltă.

Iar între cele două extreme sunt criticile zise fără să ne gândim, pur și simplu ne trăncăne gura degeaba. Acestea pot răni sau pot ridica o persoană. Depinde de cum prindem momentul.

Așa cum ziceam, e foarte ușor să ne dăm cu părerea și de multe ori o facem fără să ne dăm seama. Revenind la criticile dure, oare de ce trebuie să vedem influența pe care o avem asupra altor oameni? Să vedem că ne urmează „sfaturile”, că ne caută pentru sfaturi? Nu e destul de complicat să ne dăm seama în mod conștient ce simțim și cum reacționăm? Trebuie să ne mai băgăm și în viața altora?

Bineînțeles că suntem ființe sociale și nu solitare. De aceea ne vom interesa de cel de lângă. Și asta e ok pentru că aducând o părere din exterior putem ajuta. Dar cum să dăm o critică care să ajute?

Cred că sunt două tipuri de persoane: cei care răspund bine la tough love și cei care nu. Sunt unii care sunt mai motivați, mai porniți atunci când „se dă cu biciul în ei” și sunt ceilalți care răspund mai bine la încurajări și îndrumări mai fine.

Deci, cum ar fi bine să criticăm? Cred că ar trebui mereu să luăm în considerare ce simte cel cu care vorbim. Am observat că oamenii sunt mai receptivi și mai deschiși atunci când pot face o paralelă între experiența lor și a persoanei cu care vorbesc. Prin urmare, putem să dezvăluim niște experiențe de ale noastre asemănătoare și ce am învățat noi din ele, iar mai apoi să ne dăm cu părerea. Nu am zis să criticăm. Pentru că pentru a putea face critici directe, ar trebui să avem parte de încrederea persoanei respective.

Mai mult decât atât, cel mai bine ar fi ca acea persoană să vină spre noi pentru critică.

Este foarte greu să faci o critică bună, sinceră, care să și ajute și să nu inhibe interlocutorul.