Judecata din noi :-)

Oh, wow. Ce titlu am putut să pun. :-)

Am început să ascult un curs despre Inteligența Emoțională. Trebuie să vă faceți cont, dacă sunteți curioși, dar este gratis. Are 15 module, în total în jur de 9 ore. Mult, nu? Este și destul de greu de digerat. Adică nu se poate asculta ca zgomot de fundal.

Într-una dintre lecții. Sincer să vă spun, nu mai știu care anume, se povestea despre comparații. Că ne plângem mereu că nu suntem ok, că nu merge x sau y și așa mai departe. Practic că suntem decepționați de viața noastră și că nu e ceea ce ne dorim. Tipul care predă zicea că în acele momente ar trebui să ajutăm pe oamenii din jurul nostru. În momentul în care îi ajutăm pe cei din jur, ajungem să facem o comparație între ce trăim noi și ce trăiesc ei și vedem cât de blessed we are (binecuvântați sună ca la biserică… îl evităm, da?) și o să putem să fim recunoscători pentru ceea ce avem și trăim.

Acum lăsăm puțin asta la o parte, deoarece deși are sens ce zice, revenim la un topic care este de ceva timp pe buzele tuturor.

Acela este, ironic, să nu ne comparăm cu alții. Fiecare are călătoria proprie în această lume și trebuie să ne vedem de drumul nostru și nu să o luăm prin păpuriș, după alții care au drumul lor (prin păpuriș).

Și așa observăm din nou dualitatea lucrurilor din această lume. Nu putem să ne dăm seama de ceea ce avem fără să facem o comparație. Într-adevăr este mult mai bine să ne comparăm noi pe noi, însă cum suntem oameni, avem nevoie disperată de un clasament și de ceva spre care să tindem sau ceva de admirat. Prin urmare ne comparăm cu alții.

Singura problemă știți care este? Că această comparație este ca o lamă de cuțit, pe care dăm cu degetul să vedem cât e de ascuțită. Putem să ne convingem de ascuțimea lamei (ne comparăm cu alții și aceste comparații ne ajută să ne ridicăm mai sus) sau putem să ne tăiăm (ne comparăm cu alții și acele comparații devin judecăți și ne fac rău atât nouă, cât și celor din jurul nostru).

Ironic și interesant în același timp, nu?