A Monster Calls – Recenzie | Movie Review

~Atenție! Conține spoilere!~

Nu știu cum am ajuns să găsesc acest film. Nu cred că ar fi fost vreodată my first choice. Dar e foarte ușor să dai din film în film pe Netflix… M-a atras titlul și thumbnail-ul.

În primul rând, nu sunt fan Liam Neeson. Poate oricine să zică ce o vrea. O fi un actor bun, dar mie nu îmi place de el. Joacă în acest film. :-))

În sfârșit. Începe filmul… Clișeu peste clișeu și îl închid de semi-plictiseală. A doua zi, am zis totuși să îl termin. Zis și făcut.

S-a dovedit a fi un film mult peste așteptări. Povestea are găuri care cred că nu e nevoie să fie acoperite decât dacă vrem să căutăm defecte. Unele trebuie menționate pentru că ar fi avut sens pentru poveste.

Monstrul apare într-o noapte și zice că o să îi zică trei povești, iar la final băiatul va trebui să îi zică povestea lui. Nu se spune ce se întâmplă dacă băiatul nu va vrea să zică. Deși pare real, ne dăm seama destul de repede că totul e în imaginația lui, până la urmă, borderline cu realitatea.

Inițial băiatului îi e frică monstru, dar după primele două întâlniri, chiar așteaptă venirea lui, deși îl ia la mișto cu poveștile pe care acesta vrea sa i le zică. What’s the point, I wonder? Un motiv viabil este ieșirea din chinul zilnic de a o vedea pe mama lui bolnavă.

Relația dintre ei este foarte ciudată. Copilul vrea ajutor (chiar îl cere) pentru a-și salva mama, dar doar după povestea a doua când află că tipul de copac din care este facut monstrul este folosit în vindecarea bolilor.

Relația cu bunica și tatăl sunt ptea puțin descrise. Suntem practic martori a doar ce trăiește băiatul, dar foarte selectiv.

Ce mi-a plăcut este faptul că monstrul copac zice că a fost chemat. Monstrul a venit să vindece și ca orice ființă supranaturală, ajută prin hiperbole. Acestea sunt poveștile. Ca spectatori la durerea băiatului și aventura prin care trece cu această relație supranaturală, ne dăm seama că poveștile pot foarte ușor să se aplice situației băiatului. Însă, spre șocul nostru, el insistă că nu le înțelege!

Pe a treia sigur a înțeles-o, că doar l-a snopit în bataie pe băiatul care îl chinuia. Băiat care brusc a decis să nu îl mai chinuie. Altă gaură: de ce?

Ce mi-a plăcut la film a fost ca monstrul a insistat că a fost chemat. Știm că nu este real pentru că după ce dispare, nu rămân efectele trecerii lui: garduri călcate, rămurele peste tot sau ziduri sparte. Deci suntem îndreptățiți să credem că băiatul vorbește cu partea rea din sufletul lui. Și se luptă el cu el. Până și monstrul (care nu are nume, deși e ciudat să nu aibă nume! Fiecar monstru care se respectă are un nume și mai e și mândru de numele lui!) zice: There is not always a good guy. Nor is there always a bad one. Most people are somewhere in between.

Așa e, nu? Cu toții avem un Dr. Jekyll și un Mr. Hyde înauntrul nostru. Știu că insist pe asta, dar e adevărat și mi se pare fascinant cum Mr. Hyde struggles to come out at times.

Alt citat care mi-a plăcut este:

Life is always in the eyes.

Finalul este că mama moare (era de așteptat) și băiatul ajunge să locuiască împreună cu bunica, în fosta cameră a mamei lui. Iar acolo, într-un caiet de desene vede desenate poveștile monstrului și pe acesta alături de mama lui, ca și cum ar fi fost prieteni. Ceea ce ne face să ne gândim că poate a fost real. Dar dacă a fost real și cu adevărat este o alegorie a răului dinăuntrul copilului, asta înseamnă că răul se transmite de la părinți la copii, nu? La fel ca învățăturile bune.

Pe imbd are nota 7.5, dar puțini oameni l-au notat. Eu i-am dat 9, doar pentru aceste gânduri despre bine și rău care au reieșit după ce l-am văzut.

Nu am înțeles de ce i s-a zis „Monstru” la acel copac, că nu face lucruri rele și nu e chiar afurisit. Doar daca nu cumva s-a dorit să se puncteze fix dualitatea ființei umane: partea bună vs. partea rea.

E făcut după o carte și cu siguranță că au mai omis elemente, însă nu este un film de ignorat.

Apropo, Liam Neeson are o voce chiar mișto *rolls eyes* imagine the irony :-)