Make your bed!

Nu mai știu cum am ajuns să văd videoclipul de mai jos. Chiar pe acesta, nu versiunea de 19 minute. Însă a fost într-o perioadă când nu puteam mare preț pe făcutul patului.

După ce l-am ascultat s-a făcut un declic înăuntrul meu. Am ținut minte doar două lucruri din acest discurs: primul este că e un task mic, why not do it? Iar al doilea, că în cazul în care ai o zi proastă, vii la un pat frumos făcut și te simți bine când îl vezi. Ca să fiu sinceră, mai degrabă mi-a rămas în minte al doilea. Bineînțeles că nimeni nu vrea să aibă o zi proastă, dar știți ce? Chiar e un sentiment satisfăcător să vezi patul frumos făcut la finalul zilei, așteptându-te să îți ofere odihna de care ai nevoie.

Am ajuns la un așa nivel încât fac patul exact când m-am trezit și m-am ridicat, înainte să merg la toaletă. E amuzant cum într-un fel mi se pare că trebuie neapărat să îl văd deja aranjat atunci când mă întorc, chiar dacă am fost plecată doar pentru câteva momente. Îl rearanjez și în timpul zilei, după ce trag un pui de somn de după-amiază (he he).

Dacă putem face bine lucrurile mici, atunci o să le facem și pe cele mari. Știți cum putem să facem lucrurile mici bine? Practice, practice, practice! Asta e tot. E doar o obișnuință. Să faci mereu și mereu același lucru până când știi să îl faci indiferent de timpul zilei sau de cum te simți. O să iasă oricând pentru că l-am repetat de îndeajuns de multe ori încât nu mai putem să îl facem greșit.

Today’s craving :)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: