Cum înțelegem cărțile?

Să citești o carte este un lucru extraordinar. Vorbim de beletristică acum, oki? :-)

Pe lângă faptul că intri într-o altă lume, îți dă o vedere asupra a ce gândește autorul. Mi se pare extraordinar și mă bucur că pot și eu să creez astfel de lumi în cărțile pe care le-am scris.

Însă de curând am cumpărat 7 cărți (nu sunt scrise în serie. Au doar același autor) pentru că erau la promoție *grin*. Am început cu una la întâmplare, sperând că ar fi fost prima scrisă. Pe social media văd că mulți oameni care urmăresc respectivul autor tot ridică în slăvi cartea, iar eu nu înțeleg de ce. Mi se pare că e foarte chinuit scrisă. Nu zice nimic. Edoar… o succesiune de cuvinte care face o poveste cu prea puțină noimă, care cerșește compasiune datorită subiectului.

Și mi s-a ivit în minte următoarea întrebare: „Oare e vina mea sau e vina autorului?” În sensul în care: e vina mea că această carte nu mă atinge nicicum (și eu chiar caut chestii profunde în fiecare carte pe care o citesc) sau e vina autorului că a scris ceva care nu are o coerență pentru ceea ce vrea să fie?

Nu dau numele cărții pentru că why do it dacă nu ai ceva frumos de zis. Însă întrebarea mea este: vi s-a întâmplat așa ceva vreodată? Not see what all the fuss was about? Cu argumente pregătite chiar. Stau și mă întreb: is it me?

P.S. Autorul este român. Nu este neapărat important acest fapt, însă audiența este de aici, de pe plaiurile miorești, deci cumva este formată într-un anume fel. Dar sunt curioasă dacă audiența ar fi fost internațională și comentau oameni din culturi diverse, înseamnă că autorul și-a făcut treaba bine?

Înțelegem cărțile subiectiv, corect? Dar dacă nu le înțelegem? Noi eșuăm sau autorul? (repet: e vorba de beletristică; fantezie, nu cine știe ce teză științifică).