Viață virtuală

La cum este lumea în ziua de astăzi, este „normal” să avem o viață virtuală. Cât timp alocăm și ce „ne iese” din acea viață virtuală este decizia fiecăruia în parte. Sunt mulți mini-influencer-i care postează la stories absolut tot ce fac! Ceea ce mi se pare interesant este că vezi cum iau decizii unele persoane. Probabil asta atrage, nu? Curiozitatea să vezi ce face X, cum face și de ce. Practic, babele de pe prispă și de pe băncuțele din fața porților s-au transformat în tineri care dau scroll la stories pe Instagram sau Facebook. Ajungem să fim martorii vieții virtuale ale unor oameni pe care nu îi cunoaștem personal.

Ajungem să avem o viață paralelă cu cea pe care o trăim: viața virtuală. Da, ne ajută să avem o deschidere foarte mare către lume, să cunoaștem oameni din alte părți ale globului, să vedem locuri inedite, să avem parte de enorm de multă informație (uneori chiar și contradictorie). Însă ne ia din timpul pe care îl avem să trăim viața reală.

Cu cât investim mai mult timp în viața virtuală și avem telefonul lipit de mână, cu atât mai puțin trăim pe pielea noastră unele experiențe. În viața reală nu putem da back să mai vedem o dată ce am făcut sau zis, și nici nu putem da scroll ca să sărim peste evenimente. Nu putem face copy paste și clar nu putem da delete unui comentariu răutăcios pe care îl regretăm din momentul în care ne-a zburat de pe buze. Viața reală trebuie trăită. Merită trăită.

Dar viața virtuală? E bună și aia. Are beneficiile ei, însă uneori poate e mai bine să fie o mini-viață, la care să fim martori muți. Să nu irosim timp pe care îl putem trăi altfel.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑

%d bloggers like this: